Ninsorile abundente, înregistrate în Franța începând de joi, s-au soldat cu moartea unei persoane și au lăsat 300.000 de locuințe fără energie electrică vineri dimineață, în principal în departamentele din sud-estul țării, informează AFP.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Un șofer în vârstă de 63 de ani a murit joi seară în localitatea Roche, la sud-est de Lyon, după căderea unui copac, a informat prefectura.
Sexagenarul încerca să înlăture un copac prăbușit din cauza zăpezii, împreună cu alte persoane, când un al doilea copac a căzut asupra lor. Un alt bărbat, în vârstă de 27 de ani, a fost rănit, scrie Agerpres.
Zăpada a provocat întreruperi de curent, funcționarea a două linii de înaltă tensiune fiind întreruptă joi seara.
"Avem 300.000 de case fără curent. Este extrem de multă zăpadă. Condițiile din timpul nopții au fost dificile și este greu să precizăm pe moment data restabilirii acestora", a declarat Robin Devogelaere, director de comunicare la Enedis, gestionarul rețelei de distribuție a energiei electrice