Traficul ilegal de droguri deschide oportunități de a câștiga bani pentru persoanele afectate economic de criza noului coronavirus, în timp ce cererea de droguri urmează să crească din cauza acelorași probleme economice provocate de pandemie, conform unui raport al Biroului ONU pentru Droguri și Infracțiuni (UNOCD - UN Office on Drugs and Crime), transmite joi DPA.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
În Afganistan, principalul producător mondial de opioide, recoltarea opiului, ce a început din luna martie, a fost inițial îngreunată de faptul că zilierii din Pakistan nu au mai putut trece frontiera închisă cu Afganistanul din cauza epidemiei, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI FOTO Curățenia băii 2.0 - cele mai inovative soluții pentru curățenie în baie la superlativÎnsă afganii care și-au pierdut locurile de muncă din cauza crizei COVID-19, în particular femei, au fost atrași să înlocuiască mâna de lucru pakistaneză în recoltarea opiului, conform organismului ONU care și-a publicat joi raportul anual cu privire la problema drogurilor.
În Bolivia, pandemia a îngreunat mult capacitatea autorităților de a lupta împotriva cultivării de coca.
UNODC a avertizat că "viitoarea criză economică ar putea să determine și mai mulți fermieri să-și intensifice activitățile de cultivare de coca sau să înceapă să cultive coca în toate țările producătoare ale acestui drog" din America Latină.
Restricțiile de transport au afectat în mod sever traficul global de droguri, generând stocuri de droguri în creștere, ce ar putea să ducă la periculoase situații în care piețele să fie inundate cu droguri ieftine, a avertizat agenția ONU.
Ridicarea restricțiilor ar putea duce la "o creștere a disponibilității drogurilor de mare puritate la prețuri mici, situație care poate duce și la o creștere a cazurilor de supradoză".
Pornind de la experiența crizei economice globale din 2008, UNODC presupune că situația actuală poate duce la o creștere a consumului de droguri și la o trecere a consumatorilor spre substanțe mai ieftine.