Parlamentul European se așteaptă ca săptămâna viitoare să înceapă procedura de ratificare a acordului privind Brexitul negociat cu Londra, au anunțat parlamentarii marți, scrie Reuters.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
După ce acordul negociat de Marea Britanie cu Uniunea Europeană a fost respins de parlamentul britanic, premierul Theresa May a declarat că va reîncepe discuțiile cu oficialii UE. Blocul european a transmis că așteaptă noi propuneri însă a precizat că acordul deja negociat este cea mai bună variantă pentru britanici, scrie News.ro.
UE a subliniat însă că ar putea lucra la un text anexat acordului care ar putea oferi detalii privind viitoarea relație între Marea Britanie și UE dacă Londra va opta pentru legături mai strânse.
„Să sperăm că la sfârșitul lui ianuarie vom începe procedura”, a declarat parlamentara Danuta Hubner. Ea se așteaptă ca acordul privind Brexitul să fie votat de Parlamentul European miercurea sau joia viitoare pentru ca parlamentarii să poată începe procedura de ratificare.
Guy Verhofstadt, reprezentantul UE pentru Brexit, a declarat că începerea procesului ar transmite un semnal important.
„Acest lucru înseamnă că nu este posibilă o renegociere. Dacă o renegociere este posibilă, va fi doar în legătură cu Declarația Politică acolo unde nu avem nimic împotriva în a ne angaja pentru legături mai puternice între UE și Marea Britanie”, a afirmat Verhofstadt în fața parlamentului.
„Pentru moment problema în Marea Britanie pare să fie că există doar majorități negative în Camera Comunelor”, a adăugat el.
„Nu există majorități pozitive pentru alternative în acest moment. Prelungirea Articolului 50 fără un plan clar care să se bazeze pe o majoritate în Camera Comunelor pare un lucru foarte greu de făcut”, a afirmat Verhofstadt.
Dacă Brexitul va fi amânat până după sfârșitul lui iunie, atunci Marea Britanie va trebuie să organizeze alegeri europarlamentare în mai.
„Oricare ar fi soluția pentru Brexit, acest lucru nu va opri adunările Parlamentului când vine momentul”, a afirmat Hubner.