Procurorii DNA fac, marți, percheziții la mai multe sedii ale unor unități ale Jandarmeriei, într-un dosar care vizează organizarea unui concurs de trecere în corpul ofițerilor. "Instituția noastră este prima interesată în clarificarea tuturor suspiciunilor", a transmis Jandarmeria Română.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Procurorii DNA fac percheziții marți la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei într-un dosar care privește organizarea concursurilor pentru avansarea la gradele de ofițer, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.
CITEȘTE ȘI Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), program de colectare selectivă a deșeurilor în școli, lansat deja în București, se extinde în Brașov. Obiectiv: implementarea în toate școlile din România până la finalul lui 2025Jandarmeria Română a confirmat "efectuarea unor acte procedurale, sub coordonarea procurorului de caz, la mai multe sedii ale unităților de Jandarmerie", scrie News.ro.
"Instituția noastră este prima interesată în clarificarea tuturor suspiciunilor legate de organizarea unui concurs de trecere în corpul ofițerilor și va pune la dispoziția organelor abilitate toate datele și documentele solicitate