Prim-ministrul britanic, Theresa May, se află sub presiune pentru a-și modifica substanțial planul pentru Brexit după ce a fost respins de liderii UE la summit-ul de la Salzburg de joi, scrie The Guardian.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Deși UE a insistat mereu că integritatea pieței unice de schimb trebuie protejată și că planul Marii Britanii de a rămâne membră a pieței unice pentru bunuri dar nu și pentru servicii este inacceptabil, guvernul britanic spera că se va ajunge la summit-ul de joi la un compromis care i-ar permite lui May să susțină că planul său este viabil în continuare, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Aproape trei sferturi dintre studenții din Londra vor fi din rândul minorităților etnice, în 2030Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat: „Toată lumea este de acord că, deși există elemente pozitive în propunerea britanică, cooperarea economică propusă nu va funcționa. Mai ales pentru că riscă subminarea pieței unice.”
Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că Uniunea Europeană „este unită în privința faptului că în nu pot exista compromisuri privind piața unică.”
„Nimeni nu poate aparține pieței unice dacă nu fac parte din piața unică”, a precizat Merkel.
Emmanuel Macron, președintele francez, a declarat că propunerile britanice „nu sunt acceptabile” în forma actuală, mai ales în legătură cu piața unică.
El a precizat că cei care au condus campania pentru Brexit sunt niște „mincinoși.”
„Brexitul este alegerea poporului britanic și este o alegere susținută de anumite persoane care au prezis soluții ușoare ... Brexitul ne-a arătat un singur lucru - și respect suveranitatea Marii Britanii când spun acest lucru – ne-a demonstrat că cei care spun că este ușor fără Europa, că totul va merge bine și că vor fi mulți bani, sunt mincinoși. Este adevărat, mai ales pentru că au plecat a doua zi, ca să nu gestioneze situația. Brexitul ne arată că nu există o cale ușoară de a părăsi UE. Nu este fără costuri. Nu este fără consecințe”, a declarat Macron în timpul unei conferințe de presă de după summit.
Theresa May a declarat că nemulțumirile liderilor UE sunt doar „tactici de negociere” și a insistat că planul său este singurul viabil.
„Nu există o contra-propunere pe masă în acest moment care chiar chiar ne aduce ceea ce ne dorim și care să respecte integritatea Marii Britanii și rezultatul referendumului”, a afirmat ea în timpul unei conferințe de presă.
„Dacă există voință politică de cealaltă parte, sunt încrezătoare că vom ajunge la un acord și că vom face acest lucru respectând atât interesele UE cât și pe cele ale Regatului Unit”, a adăugat May.
May a precizat că Marea Britanie va veni „în curând” cu noi propuneri privind granița cu Irlanda de Nord.
Tusk a confirmat că un summit UE este programat provizoriu pentru weekendul 17-18 noiembrie, dar a declarat că summit-ul va avea loc doar dacă va avea loc destul progres până la summit-ul din octombrie pentru a-l convinge că se va ajunge la un acord.