Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, anticipează că economia Uniunii Europene își va reveni puternic în semestrul al doilea al acestui an, ea afirmând că există lumină la capătul tunelului, transmite CNBC.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Lagarde a subliniat că creșterea economică a UE va fi ”foarte rapidă” în semestrul al doilea, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), program de colectare selectivă a deșeurilor în școli, lansat deja în București, se extinde în Brașov. Obiectiv: implementarea în toate școlile din România până la finalul lui 2025Potrivit celor mai recente previziuni economice ale Fondului Monetar Internațional (FMI), economia UE va avansa cu 4,4% în 2021, un ritm aproximativ similar cu cel al economiilor dezvoltate, dar cu mult în urma avansului anticipat pentru Statele Unite.
În pofida unei lupte dificile împotriva pandemiei de Covid-19, Uniunea Europeană va progresa mai târziu în acest an, a declarat vineri Lagarde, pentru CNBC.
CITEȘTE ȘI Janos Egly, Executive Director Accenture Industry X RomaniaMai multe regiuni ale zonei euro au fost afectate de un nou val al cazurilor de coronavirus, ceea ce determinat autoritățile să adopte noi restricții.
Deși a recunoscut că blocajele afectează creșterea, Lagarde a spus că este optimistă că activitățișe se vor intensifica.
CITEȘTE ȘI VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Alexandru Ciuncan, director UNSAR: Un mediu antreprenorial mai informat este mai rezistent în fața riscurilor. Un plan de asigurări poate face diferența între continuarea activității și declanșarea falimentului”Există lumină la capătul tunelului. O putem vedea. Nu se află încă la o distanță de atingere. Mai avem câteva reprize de parcurs”, a declarat Lagarde la emisiunea ”Closing Bell” a CNBC.
CITEȘTE ȘI EFdeN, cu sprijinul ENGIE, pune România pe harta inovației sustenabile. Prestigioasa competiție de locuințe solare, Solar Decathlon Europe 2023, se va desfășura la BucureștiȘefa BCE a adăugat că, în a doua jumătate a anului, ”va avea loc o recuperare [care] va evolua rapid, de fapt”.