Spania a anunțat că a vaccinat 70% din populație cu două doze de vaccin pentru Covid-19, îndeplinind obiectivul stabilit de guvern pentru luna august, în timp ce rata de incidență continuă tendința descendentă din ultima lună, după o creștere puternică, transmite Reuters.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Cu peste 66 de milioane de doze administrate, 70,3% din populația Spaniei a fost vaccinată complet până pe 31 august, în timp ce 77% a fost vaccinată parțial, arată datele Ministerului Sănătății.
CITEȘTE ȘI Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial”Am realizat acest lucru datorită forței serviciului public național, efortului profesioniștilor din domeniul sănătății, muncii agențiilor publice și conștientizării mari a cetățenilor", a scris pe Twitter premierul Pedro Sanchez.
Numărul mediu de cazuri la 100.000 de persoane din ultimel 14 zile a scăzut miercuri la 221, de la 233 în ziua precedentă, potrivit Ministerului Sănătății, aducând numărul total de cazuri confirmate la peste 4,8 milioane, scrie News.ro.
Dar decesele înregistrate în ultimele șapte zile au crescut, totalizând 352 în raportul de miercuri, față de 319 marți, ducând numărul total al deceselor cauzate de virus la aproximativ 84.500.
CITEȘTE ȘI eMAG Seller Credit – finanțare cu dobândă zero pentru cei care vând prin eMAG MarketplaceMinistrul Sănătății, Carolina Darias, a cerut cetățenilor să rămână precauți pentru a obține o incidență mai mică.
CITEȘTE ȘI Transilvania Residence: un proiect imobiliar exclusivist în BrașovÎntr-un semn al progresului, autoritățile centrale și regionale au convenit să crească de la 40% la maximum 60% gradul de ocupare permis în facilitățile sportive în aer liber, cum ar fi stadioanele de fotbal, pentru luna septembrie, pentru a ajuta cluburile puternic afectate de impactul pandemiei.