Sri Lanka a ordonat armetei sale să trimită soldați la sute de benzinării pentru a ajuta la distribuirea carburanților, după o creștere a prețurilor la mărfurile cheie și a penuriei care a forțat zeci de mii de oameni să stea la coadă ore în șir, transmite Reuters.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Națiunea din Oceanul Indian se luptă cu o criză valutară care a forțat devalorizarea monedei sale și a lovit plățile pentru importurile esențiale, cum ar fi alimente, medicamente și combustibil, determinând Guvernul să ceară ajutorul FMI, scrie Hotnews.ro.
CITEȘTE ȘI Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani„Decizia de a poziționa trupele în apropierea pompelor de benzină și a punctelor de alimentare cu kerosen a venit după ce trei persoane vârstnice au murit în timpul așteptării la o coadă lungă”, au spus oficialii.
„Cel puțin doi soldați vor fi dislocați la fiecare pompă de combustibil”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei Nilantha Premaratne, pentru Reuters, adăugând că soldații vor ajuta la distribuirea combustibilului, dar nu vor fi immplicații în controlul mulțimilor.
Deciaia a fost luată în urma plângerilor referitoare la stocarea și distribuția ineficientă, a declarat purtătorul de cuvânt al gubvernului, Ramesh Pathirana.
Tensiunile legate de deficitul de provizii au dus la violențe în rândul locuitorilor care se îmbulzesc să cumpere combustibil și alte produse esențiale.