Statele Unite și Regatul Unit negociază un acord comercial parțial care ar putea intra în vigoare la 1 noiembrie, la o zi după ieșirea prevăzută a regatului din Uniunea Europeană (UE), dezvăluie un oficial de rang înalt din cadrul administrației lui Donald Trump, relatează Reuters.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Încheierea unui ”deal” între regat și Statele Unite ar fi aproape, potrivit acestui oficial.
Londra și Washingtonul discută despre un acord comercial care ar putea să intre în vigoare la 1 noiembrie, la o zi după Brexit, scrie News.ro.
Consilierul președinției în domeniul securității naționale John Bolton, care a efectuat laînceputul săptămânii o vizită de două zile la Londra, și ministrul britanic al Comerțului Liz Truss au evocat posibilitatea ca liderii celor două țări să semneze o foaie de parcurs în vederea unui acord comercial la sfârșitul lunii, la summitul G7, în Franța, a precizat oficialul.
John Bolton s-a întâlnit luni cu premierul britanic Boris Johnson și i-a transmis susținerea ”entuziastă” a Statelor Unite față de un Brexit fără acord (”no deal”), dacă asta este ceea ce dorește noul Guvern.
”Noi vrem să fim utili în vederea Brexitului”, declara Bolton.