Premierul britanic Theresa May execită vineri presiuni asupra Bruxellesului, în vederea unei ieșiri din impas a negocierilor cu privire la Brexit, printr-un vot crucial, prevăzut săptămâna viitoare, asupra acordului retragerii, relatează AFP.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Londra nu a obținut, pentru moment, concesiile Uniunii Europene (UE) prin care Regatul Unit apreciază că ar putea să încline balanța în favoarea acestui text, respins masiv de deputații britanici în ianuarie, scrie News.ro.
Negocieri între Londra și Bruxelles urmează să se reia în weekend, a anunțat joi în Parlament consilierul juridic al Guvernului (attorney general) Geoffrey Cox.
Theresa May abordează subiectul vineri la Grimsby, în nord-estul Angliei, într-un discurs, în fața ”muncitorilor”, a anunțat Downing Street.
”La fel cum deputații (britanici) vor face o alegere majoră săptămâna viitoare, UE trebuie să facă de asemenea o alegere”, urmează să spună conducătoarea conservatoare, potrivit unor fragmente din discurs, comunicate în avans de către serviciile sale.
”Este în interesul europenilor ca Regatul Unit să iasă cu un acord”, urmează să sublinieze Theresa May. ”Noi lucrăm împreună cu ei, însă deciziile pe care le va lua Uniunea Europeană în zilele următoare vor avea un imapct important asupra rezultatului votului”.
Potrivit Downing Street, May urmează să spună că Guvernul său rămâne ”hotărât” să obțină ”modificări legal constrângătoare” cu privire la pasajul din acord referitor la ”plasa de siguranță” irlandeză (”backstop”), un dispozitiv de ultim regurs conceput pentru a evita reimpunerea unei frontiere fizice între Irlanda, stat membru UE, și Irlanda de Nord, una dintre cele patru națiuni membre ale regatului.
Însă europenii au exclus în numeroase rânduri să renegocieze acest acord, aprobat de Cei 27 și May în noiembrie 2018.
Ministrul francez al Afacerilor Europene Nathalie Loiseau a apreciat, într-o vizită în Regatul Unit, că acest acord este ”cel mai bun și singurul posibil” și că ”este exclus să fie redeschis sau renegociat”.
”Să ne oprim să facem o fixație asupra condițiilor despărțirii noastre, să colaborăm la (...) relația viitoare”, a declarat ea.
Ministrul francez a mai spus că UE este dispusă ”să reflecteze” la ”clarificări”, însă așteaptă totodată ”propuneri” din partea Londrei.
În cazul în care deputații britanici resping marți acordul retragerii, Theresa May îi va întreba în ziua următoare dacă vor să părăsească UE fără acord. Dacă ei resping un ”no deal”, ea va supune joi la vot o propunere în vederea unei amânări ”limitate” a Brexitului, prevăzut în prezent la 29 martie.