Autoritățile californiene continuă să nu aibă informații despre trei persoane dispărute după Dixie Fire, un incendiu care a devenit duminică al doilea cel mai mare incendiu din istoria statului California.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Biroul șerifului din comitatul Plumas nu are informații despre trei persoane din Greenville, un orășel înghițit de flăcările de peste 180.000 de hectare la mijlocul săptămânii trecute, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Jacek Olczak, CEO Philip Morris International: Ambiția noastră este ca produsele fără fum să reprezinte peste 50% din veniturile nete totale până în 2025. În România am făcut investiții de peste 500 milioane USD pentru transformarea fabricii din OtopeniGuvernatorul statului, Gavin Newsom, a vizitat la sfârșitul săptămânii ruinele orașului, exprimându-și „recunoștința profundă” pentru munca neobosită a pompierilor.
Incendiul a început să se extindă la jumătatea lunii iulie, alimentat de căldura înăbușitoare, seceta alarmantă și vânturile care nu s-au oprit.
Acționând pe trasee extrem de abrupte, trei pompieri au fost răniți în timpul operațiunilor.
Mii de locuitori au fugit din zonă, mulți refugiindu-se în tabere improvizate – chiar și corturi – deseori neștiind dacă locuințele lor au rezistat în fața flăcărilor.
Aproximativ 370 de structuri (case și alte clădiri) au fost deja distruse.
În pofida ordinelor repetate de evacuare din partea autorităților, unii insistă să lupte singuri împotriva incendiului.
Vremea mai blândă din acest week-end a adus un oarecare răgaz celor 5.000 de pompieri care se luptă zi și noapte cu incendiul, care acum este deja mai mare decât orașul Los Angeles.
Temperaturi ridicate sunt însă așteptate la mijlocul săptămânii, iar pompierii estimează că incendiul declanșat pe 13 iulie nu va fi stins definitiv până pe 20 august.
Potrivit unei anchete preliminare, incendiul a fost declanșat de căderea unui copac pe un cablu electric. Este vorba de un cablu ce ține de linia de alimentare Pacific Gas & Electric Company (PG & E), un operator privat deja vinovat că a provocat Camp Fire, un incendiu care aproape a șters de pe hartă orașul Paradise și în care și-au pierdut viața 86 de persoane în 2018.