Secretarul american al Locuinței și Dezvoltării Urbane Ben Carson, audiat în Congres, a confundat ”REO”, un site folosit în domeniul imobiliar în evocarea ipotecilor, cu biscuiții ”Oreo”, relatează The Huffington Post.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară
El a fost interpelat marți pe tema site-ului de către democrata californiană Katie Porter, scrie News.ro
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE VIDEO Autostrada Ploiești - Brașov va fi construită cu artizanul celui mai mare pod din lumeÎntrebat ce înseamnă cele trei litere, secretarul a confundat sigla cu biscuiții.
”Nu, nu Oreo. REO. R-E-O”, a subliniat democrata.
Carson nu a știut să-i dea un răspuns.
Aleasa l-a interpelat pe această temă, după ce a observat că locuințe finanțate prin Federal Housing Authority (FHA), pe care Carson o conduce, sunt confiscate mai frecvent decât în cazul altor înteprinderi care finanțează împrumuturi imobiliare.
Răspunsul ministrului a trecut neobservat, însă numeroși navigatori pe Internet și Katie Porter nu s-au abținut să nu îl ironizeze pe secretarul lui Trump pe rețele de socializare.