Ajutoare de stat avizate de Guvern pentru fermierii ale căror culturi de toamnă au fost lovite de secetă

Ajutoare de stat avizate de Guvern pentru fermierii ale căror culturi de toamnă au fost lovite de secetă
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 24 aug 2020

Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru despăgubirea producătorilor agricoli din sectorul vegetal, ale căror culturi din toamna anului 2019 au fost afectate de seceta manifestată în anul agricol 2019-2020. Ajutorul de stat va acoperi 40% din cheltuielile eligibile pentru fiecare cultură, cu condiția ca suprafața calamitată să fie de peste 30%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Valoarea totală a schemei de ajutor de stat este prevăzută la 850 milioane lei, deși anterior Ministerul Agriculturii propusese o finanțare de peste 1 miliard lei.

De ce este important: Conform datelor centralizate de Ministerul Agriculturii, 34.647 fermieri au fost afectați de secetă și o suprafață de peste 1,16 milioane hectare cu culturi înființate în toamna anului 2019 au fost calamitate, după cum urmează: a) grâu - 833.213,53 ha; b) secară – 314,5 ha; c) triticale – 5.112,51 ha; d) orz – 175.680,44 ha; e) orzoaică – 16.613,71 ha; f) ovăz – 628,69 ha; g) rapiță – 136.501,41 ha.

Lege nouă pentru producători și comercianți CITEȘTE ȘI Lege nouă pentru producători și comercianți

În aceste condiții, schema de ajutor de stat prevede acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli din sectorul vegetal, ale căror culturi înființate în toamna anului 2019 au fost afectate de seceta pedologică manifestată în anul agricol 2019-2020.

Beneficiarii schemei vor fi producătorii agricoli care își desfășoară activitatea în domeniul producției agricole primare și au depus cerere unică de plată pe suprafață în Campania 2020, respectiv:

a) producătorii agricoli persoane fizice;

b) producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale;

c) producătorii agricoli constituiți în forme de organizare juridică potrivit legislației în vigoare.

Schema de ajutor de stat va fi aplicată pentru următoarele culturi înființate în toamna anului 2019:

a) grâu; b) secară; c) triticale; d) orz; e) orzoaică; f) ovăz; g) rapiță.

Topoloveni s-a înregistrat la OSIM pentru magiunul de prune și alte produse. Fondatorul, la Profit TV: Dau afacerea cadou consumatorului care găsește ceva chimic CITEȘTE ȘI Topoloveni s-a înregistrat la OSIM pentru magiunul de prune și alte produse. Fondatorul, la Profit TV: Dau afacerea cadou consumatorului care găsește ceva chimic

Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să deţină proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor și să fie înregistraţi în evidenţele APIA în anul 2020, cu cerere unică de plată pe suprafață.

Suprafața pentru care se acordă ajutorul de stat, aferentă fiecărei culturi, nu poate depăşi suprafaţa declarată în cererea unică de plată pe suprafață în Campania 2020, iar suprafața calamitată trebuie să reprezinte peste 30% din suprafața totală declarată în cererea unică de plată, aferentă culturii calamitate.

Cheltuielile eligibile sunt cele efectuate de fermieri în perioada de la înființarea culturilor în toamna anului 2019 până în luna aprilie 2020 inclusiv, iar ajutorul de stat se stabilește ca o plată forfetară care acoperă 40% din cheluielile eligibile menționate, aplicabil suprafețelor calamitate menționate în procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, pentru fiecare cultură prevăzută.

Piața românească a laptelui - dominată de multinaționale. Piața Bio este în creștere CITEȘTE ȘI Piața românească a laptelui - dominată de multinaționale. Piața Bio este în creștere

Executivul estimează că aproximativ 34.400 de fermieri vor beneficia de schemă, pentru o suprafață afectată de aproximativ 1,16 milioane de hectare.

Valoarea maximă a sprijinului acordat în cadrul acestei scheme de ajutor de stat poate să ajungă până la 925 lei pe hectar pentru suprafețele afectate de secetă.

Imediat după publicarea Ordonanței de Urgență în Monitorul Oficial fermierii vor putea depune cererile pentru finanțare în termen de 10 zile, astfel încât în cursul lunii septembrie să fie efectuate plățile.

viewscnt
Afla mai multe despre
fermier
seceta
culturi
toamna
despagubiri
schema
ajutor
guvern