Argentina este prima țară din lume care aprobă un soi de grâu modificat genetic

Argentina este prima țară din lume care aprobă un soi de grâu modificat genetic
scris 8 oct 2020

Argentina a aprobat soiul de grâu modificat genetic HB4, rezistent la secetă, dezvoltat de firma de biotehnologie Bioceres SA, au anunțat miercuri guvernul de la Buenos Aires și compania Bioceres, ceea ce face din Argentina prima țară din lume care aprobă producția comercială a unui soi de grâu modificat genetic, transmite Reuters.

Nicio țară nu și-a dat acordul pentru importul de produse modificate genetic, iar Bioceres a precizat că va începe să promoveze HB4 după ce acesta va fi autorizat la import de Brazilia, cea mai mare destinație pentru grâul argentinian, scrie Agerpres.

CONFESIUNI DE AFACERI Povestea libanezului care a schimbat zeci de meserii, a dormit pe străzi și și-a deschis un restaurant în București în care clienții să nu se teamă de Covid CITEȘTE ȘI CONFESIUNI DE AFACERI Povestea libanezului care a schimbat zeci de meserii, a dormit pe străzi și și-a deschis un restaurant în București în care clienții să nu se teamă de Covid

"Astăzi Argentina este lider în domeniul transformării tehnologie la nivel internațional", a declarat directorul general de la Bioceres, Federico Trucco, într-un comunicat de presă comun cu Ministerul Științei și Tehnologiei din Argentina. "Tehnologia HB4 oferă semințe care sunt mai rezistente la secetă, diminuând pierderile de producție și oferind o mai mare predictibilitate cu privire la randamente", a precizat Ministerul Științei și Tehnologiei din Argentina.

În timp ce alte culturi precum porumbul sau soia boabe au fost deja modificate genetic pentru a îmbunătăți randamentele sau a rezista la dăunători, grâul modificat genetic nu a fost aprobat până acum în nicio țară pentru producția comercială din cauza îngrijorărilor consumatorilor. Grâul este utilizat în primul rând pentru consumul uman.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
grâu modificat genetic
argentina