Au fost stinse primele focare de pestă porcină într-o comună din Satu-Mare

Au fost stinse primele focare de pestă porcină într-o comună din Satu-Mare
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 aug 2018

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunță luni că au fost stinse primele focare de pestă porcină africană într-o comună din județul Satu-Mare, atfel că aici nu mai există animale bolnave sau ținute sub observație clinică. Focarele fuseseră depistate la începutul lunii ianuarie a acestui an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit ANSVSA, în comuna Micula, județul Satu-Mare, au fost stinse primele focare de pestă porcină, depistate la începutul lunii ianuarie din accest an în patru gospodării, fiins semnat un act oficial în acest sens prin care se consemnează că în comuna respectivă nu mai există animale bolnave sau ținute sub observație clinică.

Absența virusului bolii a fost demonstrată de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală, prin rezultatele de laborator negative, în urma testului pe cele 1.780 de probe recoltate de la porcii din zona de protecție și din zona de supraveghere (pe o rază de 10 km), precizează ANSVSA.

Reprezentanții instituției subliniază că autoritățile au intervenit promp pentru lichidarea focarelor și prevenirea răspândirii virusului, însă un rol important în acest sens l-au avut și locuitorii din zonă și crescătorii de animale, care au sprijinit autoritățile.

Uniunea Europeană va fi depășită la producția de grâu de Canada, care va deveni al treilea exportator mondial CITEȘTE ȘI Uniunea Europeană va fi depășită la producția de grâu de Canada, care va deveni al treilea exportator mondial

„Pe această cale, ANSVSA reia apelul către cetățeni de a sprijini autoritățile în aplicarea și respectarea măsurilor necesare pentru a preveni răspândirea virusului PPA și pentru a limita efectele bolii, având în vedere gravitatea acesteia și consecințele economice generate de evoluția acesteia. Orice suspiciune de boală trebuie anunțată imediat medicului veterinar, DSVSA județeană sau oricărei autorități locale. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate și neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiți de stat, în condițiile prevăzute de legislație”, transmite ANSVSA.

Ultimul bilanț al ANSVSA, de vineri, arată că sunt 645 de focare de pestă porcină la porcii domestici, dintre care 640 în gospodăriile populației.

viewscnt
Afla mai multe despre
pesta porcina
ansvsa
agricultura