Cîțu cere ANSVSA, Poliției și ANAF să asigure suspendarea transportului cu animale vii pe caniculă. Ca senator, Cîțu este autorul unei legi în domeniu

Cîțu cere ANSVSA, Poliției și ANAF să asigure suspendarea transportului cu animale vii pe caniculă. Ca senator, Cîțu este autorul unei legi în domeniu
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 2 aug 2021

Premierul Florin Cîțu a cerut Autorității Naționale Sanitar-Veterinare (ANSVSA), Poliției și Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) să asigure suspendarea transportului cu animale vii, pe perioada caniculei, și să aplice cele mai aspre sancțiuni, unde este cazul.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Aud că unii nu respectă această măsură, pe care ANSVSA a comunicat-o încă din 29 iulie”, arată prim-ministrul.

CONFIRMARE FOTO Vincon, schimbare inedită - preia, după 10 ani, numele brandului care îi aduce cei mai mulți bani CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO Vincon, schimbare inedită - preia, după 10 ani, numele brandului care îi aduce cei mai mulți bani

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat, săptămâna trecută, că suspendă temporar transporturile de animale de lungă durată pe perioada caniculei. 

”Având în vedere faptul că pentru săptămâna în curs și săptămâna viitoare, în țara noastră sunt prognozate temperaturi foarte ridicate, maximele urmând să depășească chiar și 40° C, conducerea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a dispus suspendarea temporară a transporturilor de animale de lungă durată, efectuate cu mijloace de transport care nu sunt echipate cu sistem de răcire a aerului”, a transmis ANSVSA.

Potrivit instituției, măsura a fost dispusă întrucât, în cazul în care temperaturile exterioare preconizate pe ruta planificată depășesc 30°C, sistemul de ventilație nu este capabil să mențină temperaturile din mijloacele de transport în intervalul 5 - 30°C, cu o marjă de +/- 5°C, prevăzut de dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1/2005.

ULTIMA ORĂ Cu 2 luni întârziere, Guvernul Cîțu atinge ținta vaccinării a 5 milioane de persoane împotriva Covid-19 CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Cu 2 luni întârziere, Guvernul Cîțu atinge ținta vaccinării a 5 milioane de persoane împotriva Covid-19

Acum, premierul Cîțu mai spune că: ”Parlamentul nu și-a făcut treaba în ceea ce privește transportul cu animale vii. Așa că voi relua cu celeritate demersurile necesare pentru a corecta legislația în domeniu”.

Florin Cîțu, alături de ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a inițiat în 2019 un proiect legislativ prin care transporturile de animale vii de lungă durată către țări din afara Uniunii Europene trebuie asistate de un medic veterinar pe durata întregii călătorii, contractat de firma care efectuează exportul de animale vii. 

La scurt timp de la depunerea proiectului, necesitatea unor astfel de reglementări a fost dovedită când o navă care transporta 14.000 de oi și la bordul căreia se aflau 22 de marinari s-a răsturnat în Portul Midia. Persoanele aflate pe navă au fost salvate, în schimb doar 254 de oi de pe navă au fost scoase din navă în urma operațiunilor desfășurate de autorități. 

Deși inițial fusese propus pentru respingere în Senat, proiectul a fost adoptat de Parlament anul trecut și promulgat de șeful statului, fiind în vigoare.

Florin Cîțu este inițiatorul și proiectului de lege prin care animalele de serviciu, precum câinii sau caii, care au aparținut instituțiilor publice nu vor mai fi eutanasiate în lipsa unei persoane care să le adopte, așa cum se întâmplă în prezent, ci vor sta "la pensie" până la finalul vieții, interval în care vor avea drept la hrană și îngrijire, inclusiv la tratament veterinar.

VIDEO Ora de Profit.ro la Prima TV - Ministrul Năsui propune impozit zero pe salariul minim din 2022 în HoReCa CITEȘTE ȘI VIDEO Ora de Profit.ro la Prima TV - Ministrul Năsui propune impozit zero pe salariul minim din 2022 în HoReCa

România este cel mai mare exportator de animale vii din Uniunea Europeană și cel mai mare exportator de oi vii din lume, dar anchete ale organizațiilor internaționale non-guvernamentale, cu privire la exporturile de animale vii care pleacă din România, au constatat că unele transporturi sunt improprii, în condiții și cu mijloace de transport necorespunzătoare. Legislația națională nu prevede respectarea normelor europene în domeniu și la exporturile către țări din afara Uniunii Europene (UE).

Reglementările europene

Potrivit normelor comunitare, în cazul temperaturilor excesive, de peste 30 grade Celsius, transporturile de animale vii sunt interzise, dacă sunt constante, în țara exportatoare. Este astfel interzisă încărcarea animalelor, măsură care poate fi întărită cu măsuri de interdicție în funcție de temperaturile estimate pe traseu. Din acest motiv, poate fi avută în vedere suspendarea transportului de lungă durată în anumite perioade ale anului (iunie-octombrie).

Regulamentul stabilește că ”înainte ca animalele să părăsească punctul de control, medicul veterinar oficial sau orice medic veterinar desemnat în acest sens de autoritatea competentă confirmă, în jurnalul de călătorie că animalele sunt apte să continue călătoria“.

Totodată, Articolul 15 din Regulament stipulează că ”autoritatea competentă efectuează, în orice etapă a unei călătorii de lungă durată, controale adecvate, aleatoriu sau asupra unui anumit transport pentru a verifica dacă duratele de călătorie declarate sunt realiste și dacă respectiva călătorie respectă prevederile prezentului regulament și, în special, dacă perioadele de călătorie și perioadele de repaus au respectat limitele prevăzute", iar în caz contrar, medicul veterinar oficial nu va putea autoriza transportul.

Alte prevederi susțin următoarele: ”Atunci când animalele se îmbolnăvesc sau se rănesc în timpul transportului, ele se separă de restul animalelor și primesc primul ajutor cât mai curând posibil. Animalele în cauză beneficiază de tratamentul veterinar adecvat și. atunci când este necesar, sunt sacrificate sau ucise de urgență într-un mod care sa nu le producă suferințe inutile.”

Guvernul, nevoit să crească semnificativ numărul muncitorilor străini admiși în România. Solicitările de angajare ajung deja la două treimi din pragul stabilit pentru 2021 CITEȘTE ȘI Guvernul, nevoit să crească semnificativ numărul muncitorilor străini admiși în România. Solicitările de angajare ajung deja la două treimi din pragul stabilit pentru 2021

Reglementări adoptate și în vigoare

Operatorul economic care efectuează exportul de animale vii face dovada prezenţei medicului veterinar şi a certificatului de avizare a competenţelor la control la punctul de ieşire.

Personalul medical veterinar are urmatoarele obligaţii:

a) realizează inspecţia zilnică a animalelor cu privire la starea de sănătate şi bunăstare a acestora;

b) asigură asistenţa medical – veterinară pentru animalele transportate;

c) completează raportul zilnic prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

În cazul călătoriilor navale care depăşesc 10 zile, efectuate în perioadele în care temperatura exterioară la îmbarcare este de 35 de grade Celsius, la bordul vasului trebuie asigurate servicii de asistenţă sanitar- veterinară.

La nivelul ANSVSA va exista o situație/ bază de date a medicilor veterinari abilitați să însoţească transportul de animale vii pe durata călătoriilor navale.

Serviciile de asistenţă sanitar-veterinară trebuie asigurate de personal medical veterinar care poate fi contractat de către exportator, importator, organizator sau transportator.

Transportatorii străini pot avea personal medical veterinar contractat.

În cazul exporturilor realizate pe cale rutieră, cu mijloace de transport destinate călătoriilor de lungă durată, sistemele de ventilaţie din mijloacele de transport trebuie să asigure în orice moment din timpul călătoriei, indiferent dacă mijlocul de transport staționează sau se află în mişcare, o temperatură cuprinsă între 5 grade Celsius și 30 de grade Celsius în interiorul mijlocului de transport, pentru toate animalele, cu o toleranţă de +/- 5 grade Celsius, în funcţie de temperatura exterioară.

În cazul exporturilor realizate pe cale rutieră, cu mijloace de transport destinate călătoriilor de lungă durată, în perioade cu temperaturi ridicate, suprafaţa alocată pe cap de animal trebuie crescută cu minimum 10%.

Ovinele trebuie tunse înainte de începerea călătoriilor care se desfăşoară la temperaturi care depășesc 30 de grade Celsius.

În cazul exporturilor realizate pe cale navală, în perioadele în care temperatura exterioară la îmbarcare este de 35 de grade Celsius, se asigură creşterea cu minimum 15% a suprafeţei alocate fiecărui animal, iar compartimentele în care urmează să fie transportate animalele trebuie echipate cu un sistem de ventilaţie forţată cu o capacitate suficientă de reîmprospătare a întregului volum de aer, ţinând cont de înălţimea compartimentului şi de tipul acestuia, respectiv dacă acesta este închis sau parţial închis.

În cazul în care se transportă animale cu coarne, spațiul alocat pe cap de animal trebuie să crească cu 7% pentru a preveniri rănirea animalelor la contactul cu celelalte animale aflate în boxă. Animalele cu coarne se transportă în boxe separate față de cele fără coarne.

În zona destinată îmbarcării animalelor vii, operatorul economic care administrează punctul de ieșire unde se efectuează îmbarcarea animalelor și controlul sanitar veterinar va amplasa un sistem video autorizat.

Nerespectarea noilor reglementări va fi sancționată cu amenzii între 5.000 - 12.500 lei, dar în cazul transportatorilor se poate merge și până la suspendarea autorizației sanitar-veterinare de transport animale vii.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
citu
anaf
politie
ansvsa
transport
animale
vii
medic
veterinar
obligatie
proiect
lege
parlament