Crescătorii de vaci și de porcine primesc ajutoare financiare pentru pierderile după emabrgoul din Rusia și reducerea cererii din China

Crescătorii de vaci și de porcine primesc ajutoare financiare pentru pierderile după emabrgoul din Rusia și reducerea cererii din China
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 mar 2016

Crescătorii de vaci de lapte și de porcine vor primi, din bani UE, un sprijin financiar în valoare totală de peste 11 milioane de euro, care să le compenseze o parte din pierderile înregistrate după interdicția impusă de Rusia până în august privind importului de produse agroalimentare europene, eliminarea cotelor de lapte în UE, generând creșterea producției și implicit a ofertei, încetinirea economică a Chinei, având ca efect și diminuarea importurilor sale de lapte din Europa, reducerea cererii de lapte și scăderea prețurilor la nivel mondial.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Pentru sectorul laptelui și produselor lactate, ajutorul total va fi echivalentul în lei al sumei de 8,7 milioane de euro, iar pentru sectorul de creștere a porcinelor va fi echivalentul în lei al sumei de 2,3 milioane de euro, cererile pentru acordarea acestui sprijin putând fi depuse până la 8 aprilie, iar plățile să fie efectuate până la 30 iunie, conform unei hotărâri aprobate de Guvern.

Suma cuvenită fiecărui producător, conform cantității de lapte livrată în anul de cotă 2014-2015, va fi de 240 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte cuprinsă între 5 tone inclusiv și 20 de tone inclusiv, 12 euro/tonă pentru o cantitate de lapte mai mare de 20 de tone și până la 200 de tone inclusiv și de 2.900 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 200 tone.

În sectorul de creștere a porcinelor, ajutorul va reprezenta echivalentul în lei a 2.072.804 euro pentru activitatea de creștere și îngrășare din exploatații și echivalentul în lei a 300.000 euro pentru activitatea de reproducție din exploatații.

Pentru a primi acești bani, producătorii de lapte trebuie să fie înscriși în sistemul cotelor de lapte la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA), prin Compartimentul de administrare a cotelor de lapte, ca producători cu cote de livrări  pentru anul de cotă 2014-2015, respectiv dețin cotă de livrări la 31 martie 2015, precum și să fie în activitate, respectiv să fi încheiat un contract pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii solicitării, cu un prim - cumpărător, și să dețină cel puțin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui, aferent contractului. O altă condiție este ca producția de lapte livrată pe beneficiar să fie de minimum 5 tone lapte în anul de cotă 2014-2015.

Guvernul recunoaște că terenurile Agrocomplex au fost calamitate în 2008, Porumboiu așteaptă despăgubiri de peste 3,5 milioane lei CITEȘTE ȘI Guvernul recunoaște că terenurile Agrocomplex au fost calamitate în 2008, Porumboiu așteaptă despăgubiri de peste 3,5 milioane lei

Pentru sectorul carne de porc, condițiile de încasare a banilor sunt ca crescătorii de porcine să dețină exploatații autorizate de Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară (ANSVSA) pentru creșterea și îngrășarea porcinelor, să fi livrat direct sau prin terți și să fi clasificat porci în abatoare autorizate în perioada 1 ianuarie-31 august 2015.

Pentru reproducție, condițiile sunt ca crescătorii de porcine să dețină exploatații autorizate de ANSVSA pentru reproducție, iar sprijinul să fie acordat în funcție de efectivul mediu de scroafe și/sau de efectivul de scrofițe de reproducție livrate și/sau transferate, în perioada 1 ianuarie-31 august 2015.

viewscnt
Afla mai multe despre
guvern
animale
fermieri
ajutor
emabrgo