Danezii de la FirstFarms continuă vânzările de teren în vestul României

Danezii de la FirstFarms continuă vânzările de teren în vestul României
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 29 ian 2021

Danezii de la FirstFarms, cu o serie de investiții în agricultura românească, au finalizat vânzarea a 77 de hectare de teren în vestul României pentru echivalentul a 269.000 de euro. Vânzarea s-a făcut în baza acordului condiționat semnat în luna mai de danezi pentru vânzarea celor 1.675 hectare de teren pe care le dețin în vestul țării.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Aceasta este a treia tranșă de teren vândut în baza acordului menționat, după ce, în octombrie și decembrie, compania a vândut, în două etape, 856 de hectare de teren.

Astfel, compania a vândut, până acum, 933 de hectare în vestul României. Celelalte 742 de hectare vor fi vândute tot etapizat, în următoarele 9 luni.

Comisia Europeană a atras încă 14 miliarde de euro în cadrul SURE, program de care beneficiază și România CITEȘTE ȘI Comisia Europeană a atras încă 14 miliarde de euro în cadrul SURE, program de care beneficiază și România

Așa cum a scris Profit.ro, prețul total de vânzare este estimat la 11,3 miloane de euro.

O parte semnificativă a terenului din vestul țării a fost achiziționată în 2007-2008 și exploatată în ultimii 5 ani, dar fără rezultate care să fie considerate satisfăcătoare. În acest context, compania daneză a ales să se axeze pe estul României, unde a cumpărat teren și, recent, a și închiriat 400 de hectare. 

FirstFarms este o o companie daneză care investește în agricultură și teren în Europa de Est. Compania este activă în Slovacia, Ungaria, Republica Cehă și România. Compania este listată pe NASDAQ Copenhaga din 2006. FirstFarms exploatează, în total, 21.000 de hectare de teren, din care 10.000 sunt proprietatea sa.

În România, FirstFarms exploata, la finele anului 2019, 7.597 hectare de teren, din care 5.939 se aflau în proprietatea sa.

În martie, FirstFrams semnat un acord condiționat pentru a prelua terenurile din România ale companiei daneze AIC, deținute prin intermediul subisdiarei AISM,cu sediul în Satu Mare, tranzacție care va fi parafată prin cedarea către vânzători a unui pachet de acțiuni în FirstFarms. În luna ianuarie, FirstFarms semnase o scrisoare de intenție privind preluarea AIC, ale cărei principale active sunt în România.

viewscnt
Afla mai multe despre
firstfarms
teren romania
vanzare teren
vanzare firstfarms
danezi teren
teren vest
aic
aism satu mare
aism srl
firstfarms teren
tranzactie agricultura
firstfarms teren românia