Danezii de la FirstFarms semnează o nouă operațiune în România

Danezii de la FirstFarms semnează o nouă operațiune în România
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 30 dec 2020

Danezii de la FirstFarms, cu o serie de investiții în agricultura românească, închiriază 400 de hectare de teren în estul României, după ce, recent, au vândut teren în vestul țării.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Compania daneză a semnat acorduri de închiriere cu o durată de până la 10 ani, în schimbul sumei de 2,5 milioane de coroane daneze (1,64 milioane de lei). 

"Creșterea valorii portofoliului de terenuri este o parte importantă a modelului nostru de afaceri. Prin această tranzacție, vom crea sinergii în zonele unde avem operațiuni", spune Anders H. Nørgaard, CEO FirstFarms.

România a înregistrat un deficit în creștere cu 21% în comerțul cu produse agroalimentare CITEȘTE ȘI România a înregistrat un deficit în creștere cu 21% în comerțul cu produse agroalimentare

Compania daneză a ales să se axeze pe estul României, unde a cumpărat teren și în 2019. Pe de altă parte, în vestul țării, compania a decis să vândă teren.

Luna aceasta, FirstFarms a semnat vânzarea 238 de hectare de teren în vestul României, pentru echivalentul a peste 11,4 milioane euro. În octombrie, danezii au finalizat tranzacția de vânzare a 618 hectare din cele 1.675 hectare de teren deținute în vestul României, tot pentru 11,4 milioane euro.

În martie, FirstFrams semnat un acord condiționat pentru a prelua terenurile din România ale companiei daneze AIC, deținute prin intermediul subisdiarei AISM,cu sediul în Satu Mare, tranzacție care va fi parafată prin cedarea către vânzători a unui pachet de acțiuni în FirstFarms. În luna ianuarie, FirstFarms semnase o scrisoare de intenție privind preluarea AIC, ale cărei principale active sunt în România.

FirstFarms este o o companie daneză care investește în agricultură și teren în Europa de Est. Compania este activă în Slovacia, Ungaria, Republica Cehă și România. Compania este listată pe NASDAQ Copenhaga din 2006. FirstFarms exploatează, în total, 21.000 de hectare de teren, din care 10.000 sunt proprietatea sa.

În România, FirstFarms exploata, la finele anului 2019, 7.597 hectare de teren, din care 5.939 se aflau în proprietatea sa.

viewscnt
Afla mai multe despre
firstfarms
firstfarms teren
tranzactie agricultura
firstfarms teren românia
aic
estul romaniei