Dragnea anunță că România a fost admisă pe lista oficială a statelor libere de pesta porcină clasică

Dragnea anunță că România a fost admisă pe lista oficială a statelor libere de pesta porcină clasică
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 mai 2017

Președintele PSD, Liviu Dragnea, anunță miercuri, într-o postare pe Facebook, că România a fost admisă pe lista oficială a statelor libere de pesta porcină clasică, urmând să primească diploma de certificare în plenul World Organization for Animal Health (OIE), fiind astfel înlăturată, după mai bine de 10 ani, principala barieră privind exportul de carne de porc din țara noastră.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Aseară, la Paris, România a fost admisă pe lista oficială a statelor libere de pesta porcină clasică. Joi vom primi diploma de certificare, în plenul World Organization for Animal Health (OIE). Astfel, după mai bine de 10 ani, a fost înlăturată principala barieră privind exportul de carne de porc din România!”, a precizat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a susținut că România are toate șansele să revină „în forță” pe piețele internaționale, în condițiile în care, în scurt timp, va deveni operabil și Programul „Carne de porc din fermele românești”, scrie News.ro.

„Având în vedere că în scurt timp devine operabil și Programul «Carne de porc din fermele românești», țara noastră are toate șansele să revină în forță pe piețele internaționale, după ce ani la rând importurile la acest produs au fost de 10 ori mai mari decât exporturile. State precum Japonia, SUA, Canada sau Mexic și-au manifestat deja intenția de a începe negocierile bilaterale”, a completat președintele Camerei Deputaților.

Directorul general Renault România: Nu văd încă o presiune venită din cauza creșterilor salariale din sectorul public. Continuăm să facem angajări, avem în plan 500 de recrutări pentru acest an CITEȘTE ȘI Directorul general Renault România: Nu văd încă o presiune venită din cauza creșterilor salariale din sectorul public. Continuăm să facem angajări, avem în plan 500 de recrutări pentru acest an

În încheiere, Liviu Dragnea a afirmat că este „o realizare uriașă” și aprecieză ”efortul depus de Geronimo Brănescu, președintele ANSVSA, care a pledat cauza României în fața forului internațional!”. 

viewscnt
Afla mai multe despre
psd
liviu dragnea
pesta porcină clasica