Guvernul a aprobat, vineri seară, schema de ajutor de stat în valoare de 12,4 milioane euro (60 milioane de lei), destinată sprijinirii producătorilor de vin afectați de pandemia de coronavirus.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Schema fusese avizată de Comisia Europeană în urmă cu o săptămână.
CITEȘTE ȘI Guvernul revine asupra noii legi de vânzare a terenurilor agricole: Procedurile inițiate până la 13 octombrie vor beneficia de derogare o perioadăPeste 1.000 de producători de vin ar urma să beneficieze de această schemă.
Ajutoarele vor fi de 500 euro/hectar și nu pot depăși 100.000 de euro/beneficiar, urmând a fi acordate până la 31 decembrie.
CITEȘTE ȘI Pandemia de COVID-19 și vremea nefavorabilă au tăiat din producția de struguri. Vinul din strugurii recoltați în 2020 va fi însă unul de calitateSchema ar urma să contribuie la păstrarea locurilor de muncă și să asigure lichiditatea necesară pentru continuarea operațiunilor producătorilor de vin locali.