Exporturile de cereale și preparate pe bază de cereale au crescut

Exporturile de cereale și preparate pe bază de cereale au crescut
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 dec 2019

România a exportat, în primele 9 luni din 2019, cereale și preparate pe bază de cereale în sumă de 1,987 miliarde de euro, cu 16,8% mai mult comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pe de altă parte, importurile de cereale și preparate pe bază de cereale s-au cifrat la 690,3 milioane de euro (plus 14,8%), rezultând un excedent de 1,296 miliarde euro, scrie Agerpres.

Exporturile de grâu și meslin au totalizat 940,634 milioane de euro, reprezentând 1,8% din total exporturi, iar cele de porumb 723,277 milioane de euro (1,4% din total exporturi).

După scandalurile din piața bancară, un nou front prinde contur în lupta cu spălarea de bani - firmele de servicii financiare CITEȘTE ȘI După scandalurile din piața bancară, un nou front prinde contur în lupta cu spălarea de bani - firmele de servicii financiare

În țările din Uniunea Europeană au fost exportate, în perioada menționată, cereale în sumă de 582,6 milioane euro. Principalele destinații au fost Spania (127,2 milioane de euro), Italia (114,1 milioane de euro) și Olanda (71,5 milioane de euro).

În ceea ce privește importurile din țările UE, acestea ai totalizat 266,9 milioane euro și au provenit în special din Bulgaria (importuri de cereale de 131,5 milioane de euro), Ungaria (83,1 milioane de euro) și Franța (27,8 milioane de euro).

România a obținut în acest an o producție de 16,99 milioane de tone de porumb boabe, în scădere cu aproape 9% (1,67 milioane de tone) față de 2018, când a raportat 18,66 milioane de tone, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Randamentul înregistrat la cultura porumbului în acest an a fost de circa 6.500 kg/ha.

Conform datelor MADR, producția obținută la grâu, secară și triticale a înregistrat un plus de 2,51%, cu 255.399 tone, de la 10,172 milioane de tone anul trecut, la 10,427 milioane de tone în acest an, în timp ce randamentul a fost de 4.700 kg/ha. Cel mai bun randament la grâu s-a obținut în județele Giurgiu - peste 5.800 kg/ha, Satu Mare - 5.700 kg/ha, Brăila și Dolj - cu 5.300 kg/ha fiecare.

viewscnt
Afla mai multe despre
cereale
export
grau
porumb