Făinurile animale revin după 20 de ani de interdicție

Făinurile animale revin după 20 de ani de interdicție
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 sep 2021

O moștenire a crizei vacii nebune, interdicția europeană de a hrăni porcii și păsările cu făinuri animale este pe punctul de a fi ridicată, cu anumite condiții, însă acest subiect este unul sensibil pentru crescătorii de animale și consumatori, informează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Începând de săptămâna viitoare, va fi posibil, în principiu, să fie folosite "proteine animale transformate" în hrana păsărilor și porcilor, potrivit unui text publicat în data de 18 august în Jurnalul oficial al UE, scrie News.ro.

Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial CITEȘTE ȘI Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial

Aceasta după ce în 2001, în urma crizei vacii nebune, a fost introdusă o interdicție europeană la a adăuga faina de animale la hrana animalelor.

Peștii din crescătoriile piscicole și animalele de companie pot fi hrănite deja cu acest tip de făinuri, rezultate în urma procesării carcaselor și oaselor provenite de la animale sănătoase.

Interdicția europeană rămâne valabilă pentru rumegătoare, ierbivore: în primul rând bovine dar și capre și oi.

În realitate nu este vorba de o revenire la o situație care era larg răspândită în anii 1990 când bovinele bolnave, infectate sau moarte erau procesate în făinuri folosite la hrana animalelor din aceiași specie, ceea ce a condus la propagarea encefalopatiei spongiforme bovine (ESB), a cărei variantă umană, maladia Creutzfeld-Jacob, putea să se transmită în rândul consumatorilor.

"Condiții stricte ar trebui să se aplice cu prilejul colectării, transportului și transformării acestor produse și, în mod regulat, trebuie prelevate și analizate eșantioane pentru a evita orice risc", potrivit textului european, pe baza avizelor emise de agențiile sanitare.

Pe baza propunerii Comisiei Europene, aproape toate statele membre UE și-au dat acordul, în luna mai, pentru relaxarea acestei interdicții, Irlanda și Franța s-au abținut.

Criză politică - Discuțiile din coaliție: Pun pariu pe o sticlă de vin că veniți cu alt premier. Tonul tău e foarte nepotrivit, dacă o făceai cu mine, nu mai erai în guvern. De ce nu m-ai remaniat pe mine? CITEȘTE ȘI Criză politică - Discuțiile din coaliție: Pun pariu pe o sticlă de vin că veniți cu alt premier. Tonul tău e foarte nepotrivit, dacă o făceai cu mine, nu mai erai în guvern. De ce nu m-ai remaniat pe mine?

În Franța, situația rămân în suspans, Ministerul Agriculturii precizând că va solicita Agenției sanitare naționale să își exprime un punct de vedere cu privire la acest subiect.

Oficialii de la Bruxelles și organizațiile profesionale ale fermierilor susțin că aceste făinuri animale se pot substitui, parțial, importurilor de proteine vegetale, cum este soia boabe din Brazilia. Acest argument este acum și mai pertinent având în vedere explozia prețurilor la cereale și oleaginoase.

"În rândul costurilor noastre, până la 70% este alimentația. Atunci când putem face economii, chiar și de ordinul eurocenților, vom încerca să le obținem", a declarat François Valy, președintele ramurii crescătorilor de porcine din cadrul sindicatului FNSEA.

Însă într-un aviz publicat în vara acestui an, Agenția sanitară națională din Franța recomanda respectarea strictă a regulilor de separate a speciilor, de la abator și până la livrarea către crescătorul de animale. Este vorba în special să fie evitat orice canibalism: să nu fie folosită făină obținută din procesarea carcaselor sau oaselor de porci la hrana porcilor.

Însă pentru Matthias Wolfschmidt, de la ONG-ul Foodwatch International, cazurile de canibalism nu pot fi complet excluse și nici ca rumegătoarele să fie hrănite ilegal cu acest tip de făinuri. Acesta este un risc mult prea ridicat pentru Foodwatch International, în condițiile în care boala vacii nebune a dispărut în sfârșit în Europa, cu excepția unor cazuri izolate. 

viewscnt
Afla mai multe despre
făinuri animale