FOTO Cea mai mare seră verticală din Europa de Est va fi deschisă lângă Ploiești; dacă va avea succes, proiectul va fi replicat în Cehia; listarea la BVB - amânată

Emil Popescu
Emil Popescu
scris 10 feb 2022

Furnizorul de microplante pentru industria HoReCa și de retail Microgreens va deschide lângă Ploiești una dintre cele mai mari sere verticale din Europa, o unitate modernă și automatizată în care va investi 2 milioane de euro. Dacă va avea succes, proiectul va fi replicat în Cehia, o altă direcție de extindere fiind instalarea unor sere de dimensiuni mici în lanțurile de retail sau cash&carry din țări din Europa Centrală și de Est, după modelul implementat deja în Kaufland, Carrefour, Cora sau Metro România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Investiția este în curs de realizare în localitatea Tătărani, de lângă Ploiești, va fi inaugurată spre jumătatea anului și va avea o suprafață de creștere de 6.000 de metri pătrați, cea mai mare din regiune și una dintre primele la nivel european.

IMAGINI ÎN GALERIA FOTO

“Vorbim de o facilitate de producție cu tehnologii de agricultură verticală, automatizată, cu o mare capacitate de cultivare a plantelor timp de 365 zile pe an, indiferent de anotimp sau de variațiile haotice ale vremii, date de schimbările climatice. Vom folosi cu 95% mai puțină apă decât în agricultura convențională, iar procentul plantelor recoltate cu succes va fi de 90%, față de 50% prin metodele convenționale de cultivare. Vorbim de productivități fantastice, care pot atinge 120 kg pe metru pătrat într-un an”, a declarat pentru Profit.ro Cristian Tudor, CEO-ul și fondatorul Microgreens.

Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente

Un proiect similar ar putea fi derulat și în Cehia, dar cu condiția ca cel din România să-și dovedească eficiența.

Cererea la nivel european pentru produse proaspete, organice și sănătoase este tot mai mare, așa încât Microgreens vrea să dezvolte facilități de producție prin parteneriate sau francizare, nu prin exportul de produse finite, întrucât sunt produse ultra-fresh și ultra-locale, realizate aproape de locul de comercializare. Atfel, compania vrea să instaleze microsere în lanțuri de retail sau cash&carry din mai multe țări din Europa Centrală si de Est, dezvoltând astfel modelul implementat în rețelele Kaufland, Carrefour, Cora sau Metro România.

“Tehnologia pe care o dezvoltăm nu este doar inovativă, ci și răspunde unei nevoie reale la nivel global, de nutrienți obținuți din hrană proaspătă, cultivată organic, cu protejarea mediului și a resurselor naturale. Interesul este uriaș și - dacă lucrurile merg bine - întrevedem o expansiune care va depăși granițele europene”, spune Tudor.

El a fondat Microgreens în 2014, iar în toamna anului trecut i-a atras în afacere pe Vlad Popescu, Marius Alexe și Alex Cristescu, acționari ai companiei agrotech Norofert, cu o investiție proprie de 500.000 euro. Tot atunci era anunțată pregătirea listării la bursă: un plasament privat urmat de listarea pe piața AeRO, în prima jumătate a anului 2022.

PROFIT NEWS TV Marius Coman, IoT Country Sales Manager Vodafone România: Eficiența operațională este unul dintre lucrurile pe care companiile le au în vedere atunci când își doresc să implementeze soluții de IoT CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Marius Coman, IoT Country Sales Manager Vodafone România: Eficiența operațională este unul dintre lucrurile pe care companiile le au în vedere atunci când își doresc să implementeze soluții de IoT

Între timp însă reprezentanții companiei au decis să  aștepte rezultatele financiare pentru anul 2022, în speranța unor indicatori care să poziționeze Microgreens cât mai bine la momentul listării.

Compania este în căutarea de noi investitori și vrea să atragă totodată fonduri nerambursabile, pregătind depunerea unor proiecte.

“Suntem deschiși în continuare la toate oportunitățile de finanțare pe care le putem atrage. Vom opta pentru o variantă sau alta în funcție de nevoile pe care le presupune dezvoltarea rapidă a businessului”, mai spune Tudor.

Anul trecut, Microgreens a avut o cifră de afaceri de peste 5 milioane de lei și un profit net de 700.000 de lei. Pentru 2022, Microgreens estimează o creștere de două cifre a vânzărilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
seră verticală microgreens bvb