Guvernul a aprobat plata a peste 300 milioane de euro ca ajutor pentru sectorul zootehnic

Guvernul a aprobat plata a peste 300 milioane de euro ca ajutor pentru sectorul zootehnic
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 mai 2016

Guvernul a aprobat, vineri, plăți de peste 300 de milioane de euro destinate crescătorilor de animale, ce reprezintă două tipuri de ajutoare: schemele de sprijin cuplat și ajutoarele naționale tranzitorii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Ajutoarele naționale tranzitorii pentru speciile bovine și ovine/caprine, care se acordă pentru anul de plată 2015, au un plafon de 203,15 milioane euro, care se asigură de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2016”, a anunțat Guvernul.

Suma va fi distribuită astfel: 27,78 milioane euro pentru schema decuplată de producție în sectorul lapte, specia bovine; 116,77 milioane euro pentru schema decuplată de producție în sectorul carne, specia bovine; 58,59 milioane euro pentru schema cuplată de producție, speciile ovine/caprine, scrie News.ro.

Totodată, Guvernul a aprobat un plafon maxim de 113.350.000 euro pentru schemele de sprijin cuplat acordat crescătorilor de animale din speciile bovine, ovine, caprine, viermi de mătase pentru anul 2015.

Suma se repartizează astfel: 1,33 milioane euro pentru specia bovine, categoria bivolițe de lapte; 24,5 milioane euro pentru speciile ovine/caprine; 10,5 milioane euro pentru specia bovine, categoria taurine din rase și metișii acestora; 76,99 milioane euro pentru specia bovine, categoria vaci de lapte; 27.000 euro pentru specia viermi de mătase.

”Instituția publică responsabilă cu implementarea acestor măsuri este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Procedurile referitoare la primirea cererilor unice de plată, verificarea administrativă și în teren, autorizarea și efectuarea plăților se realizează de către Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură”, precizează Executivul

viewscnt
Afla mai multe despre
gubvern
zootehnie