HempFlax: Toată fibra de cânepă de la Pianu de Jos este rezervată pentru export

HempFlax: Toată fibra de cânepă de la Pianu de Jos este rezervată pentru export
Cristina Dobreanu
Cristina Dobreanu
scris 28 feb 2016

Compania olandeză HempFlax estimează că va produce în acest an la fabrica de la Pianu de Jos, din județul Alba, până la 1.000 de tone de fibră de cânepă industrială, ceea ce reprezintă 10% din capacitatea totală a fabricii. Toată producția va lua însă calea exportului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pentru acest an, HempFlax mizează pe afaceri de un milion de euro rezultate din activitatea fabricii din România, Oana Suciu, directorul general al companiei în România, precizând că aceasta reprezintă cel puțin o dublare a afacerilor față de anul trecut.

”Profit o să începem să înregistrăm probabil la finalul lui 2017, dar depindem extrem de mult de vreme, care influențează recolta”, a spus Oana Suciu.

Ministerul Economiei: Pericol iminent de accidente cu victime în locuințe și birouri CITEȘTE ȘI Ministerul Economiei: Pericol iminent de accidente cu victime în locuințe și birouri

În fabrica din Alba vor fi produse în acest an, pe lângă cele 1.000 de tone de fibră, și 2.000 de tone de puzderie de cânepă (produs secundar ce reprezintă partea lemnoasă a tulpinii, rezultată după extragerea fibrelor). Fibra de cânepă, mai ușoară și mai rezistentă, poate înlocui, de pildă, fibra de sticlă în unele componente necesare industriei auto, în timp ce puzderia de cânepă este întrebuințată ca material pentru construcții ecologice.

”Materia primă pentru acest an provine din culturile noastre, recoltele anilor 2014 și 2015. În acest an vom încheia câteva contracte cu cultivatori locali din județele Alba și Cluj. Nu am definitivat contractele încă, deci îmi este greu să vă spun ce cantități estimative vor livra”, explică directorul HempFlax România.

Principala piață de desfacere este cea a statelor membre UE (în principal Germania și Finlanda), iar în 2016, întreaga producție va ajunge la export. Fibrele procesate de HempFlax sunt folosite pentru manufacturarea panourilor ușilor sau a tablourilor de bord în industria auto, de pildă, iar printre clienții companiei se numără BMW, Mercedes, Bugatti, Bentley sau Jaguar.

„Deocamdată întreaga producție de fibră a anului 2016 este rezervată pentru export și foarte probabil pe termen scurt și mediu va rămâne așa, deoarece cererea clienților actuali este în continuă creștere. Vom încerca să promovăm în România puzderia de cânepă, produsul nostru secundar, ca material pentru construcții ecologice”, a precizat ea.

Directorul general al HempFlax România a explicat că linia de producție de la fabrica din Alba, testată la începutul lunii februarie, are o capacitate de procesare de 40.000 de tone de tulpini pe an, echivalentul a 10.000 de tone de fibre și a 5.000 de hectare cultivate.

Dan Lăzărescu se duce spre 6 mil. euro cu vânzările de alimente produse din semințe de cânepă CITEȘTE ȘI Dan Lăzărescu se duce spre 6 mil. euro cu vânzările de alimente produse din semințe de cânepă

Cultivarea cânepii începe din nou să prindă teren, în condițiile în care, la începutul anilor '90, România avea circa 30.000 de hectare cultivate cu această plantă, iar astăzi puțin peste 700 de hectare sunt ocupate de această cultură.

Olandezii dețin în România 500 de hectare pe care cultivă cânepă, însă vor să o crească cu aproximativ 200 de hectare pe an, ceea ce înseamnă că, dacă păstrează acest ritm, în cel puțin 20 de ani ar putea ajunge să producă materie primă cât pentru a acoperi capacitatea maximă a fabricii. 

”Creștem suprafața în special prin terenuri arendate, deci nu avem un buget fix pentru investiții în achiziționarea de terenuri. În funcție de ofertele de terenuri de vânzare în zonă, calitatea solului și gradul de comasare alocăm fonduri și pentru cumpărare. Zonele care intră în aria noastră de acțiune sunt la maximum 25-30 km de locația fabricii în Pianu de Jos.  Intenționăm să mărim suprafața cultivată cu aproximativ 100-200 de hectare pe an”, argumentează Oana Suciu.

Compania olandeză HempFlax a inaugurat, anul trecut, o fabrică la Pianu de Jos, județul Alba, după o investiție de 5 milioane de euro. Compania are în prezent 12 angajați.

HempFlax, companie fondată în 1994, este lider pe piața de profil din Olanda. Fibrele de cânepă produse de HempFlax sunt folosite în indutria auto și textilă, în obținerea hârtiei sau pentru realizarea izolațiilor, în timp ce puzderia de cânepă este folosită în industria construcțiilor în amestec cu var hidratat pentru obținerea unei zidării izolante potrivită atât pentru case, cât și pentru clădiri industriale, ca un înlocuitor al cărămizii și betonului.

viewscnt
Afla mai multe despre
hempflax
canepa industriala
fabrica pianu de jos
pianu de jos