Lipsa ouălor de pe piață îi determină pe neozeelandezi să-și cumpere propriile găini

Lipsa ouălor de pe piață îi determină pe neozeelandezi să-și cumpere propriile găini
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 ian 2023

Prețul ouălor a crescut în întreaga lume în ultimul an, deoarece gripa aviară a afectat fermele de păsări, iar războiului din Ucraina a crescut prețurile energiei și hranei pentru animale, notează CNN, precizând că în SUA, creșterea prețului ouălor este de 60%, în Japonia a atins niveluri record, în timp ce în Noua Zeelandă, unde consumul de ouă este mai mare decât în majoritatea țărilor, oamenii caută să cumpere găini.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În Statele Unite, prețurile ouălor au depășit cu mult creșterea altor produse alimentare, crescând cu aproape 60% în decurs de un an. În Japonia, prețurile cu ridicata au atins un nivel record, scrie New.ro.

Lăptăria cu Caimac oprește producția pentru 3 produse. „Scoatem produse pe care știm că le îndrăgiți.” CITEȘTE ȘI Lăptăria cu Caimac oprește producția pentru 3 produse. „Scoatem produse pe care știm că le îndrăgiți.”

În Noua Zeelandă, unde consumul de ouă pe persoană este mai mare decât în majoritatea țărilor, situația a fost complicată de o schimbare a reglementărilor agricole. Și creșterea costurilor a stârnit o frenezie, oamenii căutând să cumpere online găini, astfel încât să își poată asigura necesatul de ouă.

Popularul site local de licitații Trade Me a transmis pentru CNN că căutările de găini și echipamentele legate de îngrijirea lor au crescut cu 190% până acum în această lună, comparativ cu aceeași perioadă cu o lună în urmă.

„De la începutul lunii ianuarie, am văzut peste 65.000 de căutări de găini și alte articole legate de pui, cum ar fi hrănitori, cotețe și alimente”, a declarat Millie Silvester, purtător de cuvânt al companiei.

De asemenea, criza ouălor le dă bătăi de cap și brutarilor.

„Toară lumea încearcă acum să cumpere găini pentru casă, deoarece nu pot avea ouă”, a declarat Ron van Til, un proprietar de brutărie în apropiere de orașul Christchurch, care a trebuit să-și adapteze modul în care își face prăjiturile și brioșele.

Tendința i-a determinat pe susținătorii drepturilor animalelor să avertizeze asupra cumpărărilor impulsive.

„Puii trăiesc mult timp”, a spus Gabby Clezy, CEO al Societății pentru Prevenirea Cruzimii față de Animale (SPCA) din Noua Zeelandă. „Trăiesc de la opt până la 10 ani, uneori chiar mai mult, în funcție de rasă”, a adăugat Clezy.

Clezy a mai remarcat că găinile nu produc ouă toată viața, iar obiceiurile lor de ouat depind de factori precum vârsta și clima locală.

„Deci, dacă oamenii iau găini doar pentru că [cred] că vor avea o aprovizionare permanentă cu ouă, pur și simplu nu este cazul”, a spus ea. „Le cerem oamenilor să le considere animale de companie, ceea ce și sunt”, a argumentat ea.

Trade Me a îndemnat, de asemenea, clienții de pe piața sa să se gândească la orice achiziție.

„Este important ca membrii noștri să fie conștienți de responsabilitățile care vin cu deținerea de pui și să fie bine pregătiți să aibă grijă de ei”, a spus Silvester într-un comunicat.

Experții în sănătate intervin și ei. Potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA, oricine vrea să aibă un coteț de păsări în curte ar trebui să aibă grijă deosebită atunci când manipulează animalele și ouăle acestora, în special din cauza riscului infectării cu salmonella.

Lipsa de ouă din Noua Zeelandă a fost legată de o schimbare anticipată de mult în Legea agriculturii, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie a acestui an.

Legea interzice producerea de ouă de la găini ținute în „cuști convenționale” sau „cuști cu baterii” – de obicei spații metalice înghesuite care nu asigură o bunăstare adecvată găinilor, potrivit SPCA.

viewscnt
Afla mai multe despre
găini
oua