Ministrul Agriculturii: Numărul de cereri pentru subvenții a scăzut în 2017, dar suprafața totală a crescut

Ministrul Agriculturii: Numărul de cereri pentru subvenții a scăzut în 2017, dar suprafața totală a crescut
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 mai 2017

Fermierii au depus anul acesta 884.397 de cereri pentru plata subvențiilor din agricultură, în scădere cu 1,9% față de anul anterior, dar suprafața aferentă a crescut cu 2,3%, la 9,5 milioane de hectare, reiese din datele transmise marți de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), după închiderea campaniei de primire a cererilor unice de plată pentru acest an. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, susține că scăderea numărului de cereri depuse în 2017 și creșterea suprafeței aferente demonstrează că "exploatațiile s-au unit".

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În anul 2016 au depus cereri 901.335 fermieri pentru 9.326.864,87 hectare, iar în 2017 - 884.397 fermieri au depus cereri pentru 9.541.389,45 hectare, potrivit MADR.

”Scăderea numărului de cereri depuse și creșterea suprafeței aferente demonstrează că exploatațiile s-au unit, asocierea fermierilor fiind din ce în ce mai necesară în vederea consolidării rolului acestora pe piață”, a afirmat Daea.

Ministerul Agriculturii a anunțat că la finalul zilei de luni, 15 mai, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2017, scrie News.ro.

Sprijinul financiar aferent campaniei 2017 este finanțat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Economia României a crescut în primul trimestru cu 5,7%, peste estimări CITEȘTE ȘI Economia României a crescut în primul trimestru cu 5,7%, peste estimări

În perioada 16-31 mai, la sediile centrelor județene sau locale APIA, fermierii pot depune modificări la cererile unice de plată depuse în cadrul campaniei 2017, fără aplicare de penalități, se mai arată în comunicatul transmis de MADR.

În intervalul 1 iunie-1 iulie, APIA va efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora precum și transmiterea eșantioanelor.

Între 1 iulie și 1 octombrie 2017, APIA va efectua controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate la control pe teren, iar controlul aferent al unor obligații specifice, în iarna sau în primăvara anului următor.

Fermierii vor primi avansul pentru anul de cerere 2017, iar în perioada între 1 decembrie 2017 -31 martie 2018 vor primi restul subvențiilor.

Cei mai mari zece agricultori au încasat împreună subvenții în valoare de 54 de milioane de euro, în campania care a început la sfârșitul anului 2015 și s-a finalizat în septembrie 2016, în creștere cu 80% față de campania din 2014-2015, perioadă în care cei mai mari fermieri au obținut în total 30 de milioane de euro, reiese din datele transmise în februarie de APIA, la solicitarea News.ro.

Cea mai mare subvenție a fost în valoare de 17 milioane de euro și a fost încasată de fermierul Constantin Duluțe din Insula Mare a Brăilei.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul agriculturii
madr