Ministrul Agriculturii va solicita la Bruxelles soluții de sprijin pentru fermieri și producători din industria laptelui

Ministrul Agriculturii va solicita la Bruxelles soluții de sprijin pentru fermieri și producători din industria laptelui
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 sep 2015

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, va solicita, luni, la Bruxelles, soluții de sprijin pentru urgente atât pentru fermierii afectați de secetă cât și pentru producătorii cărora criza din sectorul laptelui le-a diminuat veniturile.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Daniel Constantin, împreună cu secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, George Turtoi, participă, luni, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene (Agricultură și Pescuit).

Președinția luxemburgheză dorește să concentreze dezbaterile asupra unor chestiuni sensibile referitoare la situația dificilă existentă în anumite sectoare agricole la nivel european.

În acest context, ministrul Daniel Constantin va prezenta situația din sectorul agricol din România solicitând în acest sens soluții urgente atât pentru fermierii afectați de secetă cât și pentru producătorii cărora criza din sectorul laptelui le-a diminuat considerabil veniturile. De asemenea, vor fi purtate discuții la nivel de comisar și la nivel tehnic pentru identificarea de modalități concrete de punere în practică a acestora.

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
daniel constantin
lapte
industria laptelui