Nucii din propria curte - Nu mai pot fi tăiați așa ușor

Nucii din propria curte - Nu mai pot fi tăiați așa ușor
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 ian 2023

Dacă tăiați nucii din propria curte sau grădină, dar nu aveți autorizație în acest sens, riscați amenzi usturătoare. Avertismentul vine din partea Direcției pentru Agricultură Brașov, care a aplicat, anul trecut, amenzi de 20.000 de lei, transmite Rador.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Nucul și castanul comestibil sunt specii protejate prin lege, astfel că oricine dorește să taie un astfel de pom, trebuie să depună o cerere în acest sens.

Ghiță Ciobanul s-a dus în audiență la premierul Ciucă să-i ceară sprijin. Ce promisiune i-a smuls prim-ministrului CITEȘTE ȘI Ghiță Ciobanul s-a dus în audiență la premierul Ciucă să-i ceară sprijin. Ce promisiune i-a smuls prim-ministrului

Specialiștii vor decide, ulterior, dacă nucii pot fi tăiați sau doar toaletați.

„Indiferent de proprietari, tăierea nucilor se face doar în baza autorizației – pomii să fie îmbătrâniți și să prezinte ramuri uscate în proporție de 60% din coroană; să fie amplasați într-un perimetru unde urmează să se construiască obiective de interes național sau de interes al comunității locale sau să fie amplasați pe aliniamentele drumurilor naționale și se pune în pericol siguranța circulației rutiere. În cazul în care nu se îndeplinesc aceste condiții, se recomandă toaletarea pomilor. În cursul anului trecut, la nivelul Direcției pentru Agricultură Județeană Brașov au fost înregistrate un număr de 156 de cereri pentru tăiere nuc. Au fost autorizate doar 46, pentru diferența de 110 s-a recomandat toaletarea”, a spus directorul executiv al Direcției pentru Agricultură, Claudia David.

Cei care taie nuci sau castani comestibili fără autorizație riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
nuci
curte
amenda