Ouăle s-au scumpit mai mult în România decât în UE. Cu cine "concurăm"

Ouăle s-au scumpit mai mult în România decât în UE. Cu cine "concurăm"
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 mar 2023

Prețul ouălor în Uniunea Europeană era, în medie, cu 30% mai mare în luna ianuarie 2023 comparativ cu luna ianuarie 2022, o creștere ușor peste media europeană fiind înregistrată în România, unde ouăle erau cu 33,7% mai scumpe, arată datele publicate de Eurostat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Comparativ, în luna ianuarie 2022 față de luna ianuarie 2021, prețul ouălor în Uniunea Europeană a crescut cu 7%, iar în luna ianuarie 2021 față de luna ianuarie 2020 a crescut cu doar 1%, arată Agerpres.

Pierderi de peste 40 de milioane de lei în urma gripei aviare, la Peneș Curcanul. Statul român acordă despăgubiri de 30 de milioane de lei, iar proprietarii mai cer 10 milioane CITEȘTE ȘI Pierderi de peste 40 de milioane de lei în urma gripei aviare, la Peneș Curcanul. Statul român acordă despăgubiri de 30 de milioane de lei, iar proprietarii mai cer 10 milioane

În rândul statelor membre, cele mai mari creșteri de prețuri la ouă s-au înregistrat în Cehia (cu un avans de 85% în luna ianuarie 2023 comparativ cu luna ianuarie 2022), urmată de Ungaria (80%) și Slovacia (79%). Cele mai mici creșteri au fost înregistrate în Germania și Luxemburg (ambele cu 18%) și Austria (19%). 

viewscnt
Afla mai multe despre
ouă
pret