Pesta porcină evoluează în 346 de localități din 26 de județe

Pesta porcină evoluează în 346 de localități din 26 de județe
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 sep 2019

Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 346 de localități din 26 de județe, cu un număr de 1.223 de focare, a anunțat Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). În alte trei județe există doar cazuri la mistreți, iar în total au fost eliminați 481.921 de porci afectați de boală.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit ANSVSA, în țară sunt active peste 1.220 de focare de pestă porcină africană, în 346 de localități din 26 de județe. De asemenea, au fost stinse 1.353 de focare, scrie News.ro.

”Până la această data (24.09.2019) au fost despăgubiți 10.186 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 260.438.090 de lei” a transmis ANSVSA.

Democrații anunță declanșarea procedurii de destituire a lui Trump CITEȘTE ȘI Democrații anunță declanșarea procedurii de destituire a lui Trump

Sursa citată a precizat că în total au fost eliminați 481.921 de porci afectați de boală.

Prezența virusului PPA în țara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în județul Satu-Mare.

Evoluția bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice și de laborator, iar zilnic se analizează situația existentă, se aplică măsuri și se întreprind acțiuni în funcție de circumstanțe.

viewscnt
Afla mai multe despre
ansvsa
pesta porcina