Pesta porcină și sărbătorile scumpesc carnea de porc. Fermierii se tem că românii vor migra către carnea de curcan

 Pesta porcină și sărbătorile scumpesc carnea de porc. Fermierii se tem că românii vor migra către carnea de curcan
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 26 nov 2019

Carnea de porc s-a scumpit cu peste 10% în ultimele trei săptămâni și va continua să se scumpească pe fondul cererii mari din perioada sărbătorilor de iarnă și al unei oferte scăzute pe piața internă, din cauza pestei porcine. Crescătorii de porci cred că românii nu vor absorbi aceste scumpiri și că unii cumpărători vor alege ca doar o parte din carnea consumată de sărbători să fie de porc, completând mesele cu carne de curcan.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Vânzările de carne de porc vor începe să crească de la 1 decembrie, pentru că așa se întâmplă în fiecare an de sărbători, iar creșterile de prețuri, inerente în această perioadă, depind de cât de mare va fi cererea, spune pentru Profit.ro președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc, Ioan Ladoși.

El arată că dacă înainte de pesta porcină, în urmă cu doi ani, fermele românești acopereau 60% din cerere, acum acoperă doar 40%. "Ca atare, ne așteptăm la o creștere masivă a importurilor de carne.  Se va importa, cel mai probabil, din țările cu tradiție în exportul de carne - Germania, Spania etc.", afirmă Ladoși.

FOTO Plata cu cardul la piață - posibilă și în București CITEȘTE ȘI FOTO Plata cu cardul la piață - posibilă și în București

Odată cu pesta porcină, au dispărut din România mai mult de o jumătate de milion de porci, atât de ferme, cât și din gospodării. Nimeni nu știe exact câți porci sunt în gopspodăriile românilor. "Fermele tăiau 4,5 milioane de porci pe an și estimam că se mai taie încă 2,5 milioane în gospodăriile populației. Dar toate numărătorile cu ocazia pestei porcine au scos la iveală că în gospodării sunt peste 4 milioane de porci, care nu figurează nicăieri", arată președintele asociației.

Cu pesta au dispărut 35.000 de scroafe, care ar fi fătat, fiecare, în medie 25 de porci pe an destinați abatorizării, adică aproape 900.000 de porci în minus. Prețurile, mai spune Ladoși, le fac marii exportatori, care își îndreaptă aproape în exclusivitate marfa către țările asiatice, în special China, pentru că nu pot da cu piciorul la oportunitatea de a-și vinde carnea cu peste 3 euro pe kilogram, față de România, unde kilogramul costă sub 2 euro.

China a transportat 900 de porci cu avionul din Danemarca pentru refacerea efectivelor CITEȘTE ȘI China a transportat 900 de porci cu avionul din Danemarca pentru refacerea efectivelor

Președintele asociației mai spune că prețul cărnii de porc a crescut în România, la poarta fermei, de la 1,75 euro pe kilogram carcasă la 1,9 euro. Fiind cererea mai mare, pentru că perioada următoare este una tradițională de cumpărare de carne de porc, e de așteptat ca prețurile să crească, dar Ladoși nu a dorit să avanseze un procent. El crede, însă, că aceste creșteri se vor regăsi și la raft.

"Pe acest fond de scumpiri ne așteptăm la o reducere a cantității de carne de porc pe care o cumpără românii din galantare. Ne așteptăm și la modificări ale comportamentului de cumpărare și probabil că românii vor cumpăra tot mai mult curcan. O parte din cumpărători care cumpărau, de regulă, 20 de kilograme de carne și preparate din carne de porc o să cumpere doar 10 kilograme, iar de restul o să cumpere curcan ieftin", mai spune președintele asociației.

Un român consumă anual în jur de 23 de kilograme de carne de porc.

viewscnt
Afla mai multe despre
porci
scumpiri
sarbatori