Peste o treime dintre fermele agricole din UE se află în România

Peste o treime dintre fermele agricole din UE se află în România
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 26 nov 2015

Numărul fermelor agricole din România, deși în scădere cu 19% față de anul 2003, se menține la cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, arată datele Eurostat. La finele anului 2013, în România erau 3,63 milioane de ferme, reprezentând 33,5% din totalul exploatațiilor agricole din UE, mult peste numărul înregistrat de Polonia (1,14 milioane ferme, sau 13,2% din total) și Italia (1 milion ferme, sau 9,3% din total), potrivit unui studiu publicat joi de biroul de statistică al UE.  

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În total, peste 4 milioane de ferme agricole au fost desființate la nivelul UE între 2003 și 2013, numărul acestora scăzând de la aproape 15 milioane la 10,84 milioane. În pofida reducerii numărului de exploatații, suprafața agricolă utilizată a rămas constantă, la 174,6 milioane hectare.

România se situează pe locul al șaselea în ceea ce privește ponderea suprafeței agricole utilizate, de 13,05 milioane hectare (7,5% din totalul suprafeței utilizate la nivelul UE), fiind devansată de Franța (27,74 milioane hectare, sau 15,9% din total), Spania (23,3 milioane hectare, sau 7,4% din total), Marea Britanie (17,33 milioane hectare, sau 9,9% din total), Germania (16,7 milioane hectare, sau 9,6% din total) și Polonia (14,4 milioane hectare, sau 8,3% din total).

Potrivit studiului, suprafața medie a fermelor agricole din România a crescut cu 16%, în perioada analizată, de la 3,1 hectare la 3,6 hectare. Cele mai mari exploatații agricole din UE se află în Cehia, cu o suprafață medie pe fermă de 133 hectare, Marea Britanie (93,6 hectare), Slovacia (80,7 hectare) și Danemarca (67,5 hectare).

La polul opus, fermele din Malta și Cipru au o suprafață medie de 1,2, respectiv 3,1 hectare, arată datele Eurostat.

Aproape o treime dintre cei care administrează exploatații agricole în UE au cel puțin 65 de ani, România situându-se pe locul al doilea între statele cu cei mai vârstnici fermieri, după Portugalia.

Astfel, peste jumătate (50,1%) dintre administratorii de ferme din Portugalia au cel puțin 65 de ani, ponderea fermierilor mai tineri de 35 de ani fiind de numai 2,5%. În România, 41% dintre administratorii exploatațiilor agricole au cel puțin 65 de ani, 23,5% au vârste cuprinse între 55 și 64 de ani, iar 4,5% au până în 35 de ani.

Cei mai mulți fermieri tineri gestionează exploatații agricole în Austria (10,3% din totalul fermierilor), Polonia (12,1%) și Luxemburg (8,7%).

viewscnt
Afla mai multe despre
ferme
exploatatii agricole
eurostat
ue
terenuri
romania