Producători: Aproximativ 80% din carnea de porc din galantare va proveni din import

Producători: Aproximativ 80% din carnea de porc din galantare va proveni din import
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 dec 2021

Producătorii de carne de porc din România preconizează că aproximativ 80% din carnea care se va găsi în galantare în această perioadă va proveni din importuri, în contextul în care sectorul continuă să înregistreze pierderi semnificative din cauza pestei porcine africane (PPA), dar și a vânzărilor necontrolate din piața micilor crescători.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Piața cărnii de porc este tipică apropierii sărbătorilor, este ruptă în două. Este piața noastră, a fermelor comerciale care sunt autorizate sanitar-veterinar și care ne vindem animalele în viu către abatoare și cealaltă piață, cea a micului crescător, care are contact direct cu cumpărătorul. Exact din aceste motive noi nu reușim să vindem către abatoare cu mai mult de 6 lei/kilogram în viu, iar pe piața cealaltă kilogramul este dublu sau aproape triplu. Preconizăm că aproximativ 80% din carnea care se va găsi în comerțul modern în galantare va proveni din importuri", a declarat președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Ioan Ladoși.

Grindeanu, despre TAROM: Facem eforturi să rămână o companie a românilor CITEȘTE ȘI Grindeanu, despre TAROM: Facem eforturi să rămână o companie a românilor

Acesta susține că pe platformele de vânzări, cu toate că este ilegal să se vândă porc și carne de porc, sunt sute de anunțuri cu prețuri cuprinse între 12 și 16 lei pe kilogramul de carne de porc în viu, scrie Agerpres.

"ANSVSA promite de trei ani că o să adopte măsuri astfel încât să nu mai poată fi făcute vânzări de porci și carne de porci pe aceste platforme, însă oamenii sunt destul de inventivi și ingenioși și folosesc expresii foarte interesante pentru a înlocui cuvântul porc sau expresia carne de porc în tot felul de ghidușii, dar care sunt străvezii și evident că oricine înțelege despre ce e vorba, chiar dacă nu sunt pronunțate cuvintele respective. Realitatea este că fenomenul nu a fost nici pe departe ținut sub control. Vorbim și de riscul pe care și-l asumă cei care achiziționează, pentru că în mod normal nu ar trebui să se vândă animale sau carne fără avizul unui medic veterinar. Din acest punct de vedere avem o concurență neloială. Vindem carnea de porc în viu la 6 lei/kg, dar în același timp plătim și taxe și impozite pe vânzările respective", avertizează Ladoși.

Potrivit sursei citate, industria a pierdut numai în acest an peste 600.000 de animale din cauza PPA, porci care ar fi trebuit să acopere consumul intern în această perioadă specifică în care crește consumul și, implicit, și cererea.

"Din păcate, acoperim destul de puțin din consumul intern din cauza pestei porcine africane, doar în lunile care s-au scurs în acest an au fost eutanasiate 600.000 de animale care ar fi trebuit să ajungă acum, în perioada Sărbătorilor, în galantare, iar acest lucru a condus la o reducere semnificativă a sacrificărilor lunare în abatoarele autorizate. Dacă anterior aveam undeva la 80.000 de porci sacrificați într-o săptămână în România, acum s-a ajuns la 65.000 de porci. Aceasta se vede mai ales în importuri", a spus el.

În ceea ce privește prețul cărnii de porc din magazine, Ladoși susține că este foarte dificil să faci o apreciere întrucât carnea se vinde pe sortimente, însă la carcasă diferența este foarte mare față de cât primesc producătorii.

"În contextul în care noi primim pe carcasă în jur de 7,50 lei/kg, prețul în magazine l-am găsit între 11 și 14 lei/kg. Aceasta este diferența și ea merge strict în buzunarele celui care vinde carcasa", a subliniat Ioan Ladoși.

Fermele comerciale au pierdut anul acesta circa 40% din femelele de reproducție, ceea ce înseamnă aproximativ 1,5 milioane de porci, iar acest lucru va conduce la majorarea importurilor.

"În ceea ce privește repornirea producției anul viitor este greu de făcut asemenea predicții și mai ales extrem de riscant. Anul acesta s-au pierdut din fermele comerciale aproximativ 40% din femelele de reproducție, ceea ce înseamnă un handicap și o reducere a numărului de porci produși pentru anul viitor de aproximativ 1,5 milioane. Este o treime din ce produceam într-un an, iar asta va conduce la o creștere și mai mare a importurilor de carne de porc anul viitor. Datele oficiale arată că industria acoperă în prezent cam 30% din consumul intern. Noi, ca asociație, nu cuprindem absolut toți crescătorii, dar s-ar putea să fie și mai puțin, mai ales în contextul în care în perioada aceasta cererea o să crească și ca atare și cantitatea de carne de porc importată va crește", a adăugat reprezentantul asociației.

FOTO O dispută între Airbus și Qatar Airways privind defecte de vopsea și suprafață ale avioanelor A350 s-a extins: cel puțin alți cinci operatori sunt îngrijorați CITEȘTE ȘI FOTO O dispută între Airbus și Qatar Airways privind defecte de vopsea și suprafață ale avioanelor A350 s-a extins: cel puțin alți cinci operatori sunt îngrijorați

În privința măsurilor care ar trebui luate de autorități astfel încât sectorul să își revină, Ioan Ladoși a transmis un mesaj clar: stoparea pestei porcine africane.

"Ar fi multe de discutat, dar esența esențelor este una simplă, să facă ceea ce trebuie și tot ceea ce am cerut de 4 ani și jumătate: să stopeze pesta. Fără acest prim pas esențial, nu există niciun fel de viziune optimistă asupra revenirii sau refacerii sectorului, întrucât riscul de contaminare a fermelor și de eutanasiere a animalelor din ferme continuă să rămână extrem de ridicat și fermierii nu mai pot să își permită riscul să repopuleze fermele afectate și să reia fluxul productiv. Din calculele noastre, pagubele directe și indirecte au depășit deja un miliard de euro din cauza pestei porcine africane", a mai spus președintele APCPR.

Nu în ultimul rând, acesta a subliniat importanța adoptării așa zisei Legi a porcului, respectiv a unui act normativ care să reglementeze partea de biosecuritate, de individualizare și de mișcare a animalelor în teritoriu și totodată respectarea acestei legi.

"Este un proiect de lege la care am lucrat împreună cu parlamentarii din Senat, am înțeles că a plecat spre Camera Deputaților. Așteptăm cu înfrigurare, am putea spune, ca această lege să intre în linie dreaptă, să fie adoptată în cel mai scurt timp posibil. Chiar dacă nu este cel mai perfect act normativ pe care ni l-am fi dorit, este ceva. Doar atât ne dorim, așa cum este și așa cum am discutat cu parlamentarii să ajungă să fie promulgată această lege. Și nu numai atât, pentru că știți bine că noi avem multe legi în țara asta pe hârtie și nu le respectă nimeni, consider că este mult mai important nu doar să apară legea în Monitorul Oficial, ci autoritățile să implementeze legea astfel încât și ea să fie și respectată. În acest proiect este extrem de importantă partea de biosecuritate și mai ales partea de individualizare a animalelor și partea de mișcare a animalelor în teritoriu, pentru că această boală s-a răspândit din cauză că nu s-a respectat nicio prevedere legislativă că nu este voie să muți animalele dintr-o zonă afectată de pestă în altă zonă care ar fi să zicem curată. Asta este situația din păcate. Nu s-au făcut controale, iar controalele respective, chiar dacă s-au făcut, au fost ineficiente din multiple cauze. Noi așteptăm ca această lege să clarifice lucrurile, pe de o parte, dar cum vă spuneam este mult mai important ca legea să fie implementată și respectată. Emoția noastră este legată exact de ceea ce vă spuneam, de o reglementare pe care apoi să nu o bage nimeni în seamă", a avertizat Ioan Ladoși.

Potrivit acestuia, la ora actuală, conform datelor centralizate de Comisia Europeană, la DG Sante, în jur de 93% din toate cazurile de pestă porcină africană din Europa sunt în România.

La data de 26 noiembrie, România înregistra 500 de focare active de pestă porcină africană, din care 17 erau în exploatații comerciale. Un număr total de 310.393 de porcine erau afectate în focarele active.

Potrivit datelor ANSVSA, din 2019 și până în prezent, au fost stinse 3.858 de focare de pestă porcină africană, dintr-un total de 4.358 confirmate în perioada menționată la nivel național.

viewscnt
Afla mai multe despre
carne de porc
import