Proiect: Subvenții trei luni pe an la nivelul salariului minim pe economie pentru pescarii români

Proiect: Subvenții trei luni pe an la nivelul salariului minim pe economie pentru pescarii români
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 iul 2019

Pescarii ar putea primi subvenții de la stat la nivelul salariului minim pe economie pentru trei luni pe an, sumele alocate fiind estimate la 5,5 milioane de euro/an, se arată într-un proiect inițiat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale care face parte dintr-un program mai amplu de sprijinire a producătorilor din sectorul pescăresc.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

"Desfășurarea activității de pescuit comercial depinde de condițiile meteorologice. Astfel, zilele de pescuit comercial se reduc ca urmare a furtunilor, a vânturilor care generează valuri mari, a ploilor, a gerului și instalării podului de gheață. Totodată, se instituie în fiecare an o perioadă de prohibiție generală a pescuitului pentru protecția reproducerii și creșterii puietului cu scopul refacerii resurselor piscicole, care durează 60 de zile. Din considerentele mai sus prezentate, minim 3 (trei) luni pe an ( 25% din an) pescarii nu au nici o sursă de venituri. Ca urmare, pentru stabilizarea forței de muncă în zonele defavorizate economic, cum este și Delta Dunării, și mai ales pentru încurajarea tinerilor să desfășoare activități de pescuit comercial, măsura acordării de subvenții pentru pescarii comerciali la nivelul salariului minim pe economie pentru trei luni pe an, din care două luni sunt corespunzătoare perioadei de prohibiție, respectiv o lună pentru ianuarie, este necesară și oportună", se arată în proiect.

PSD propune legalizarea canabisului pentru uzul medicinal în România CITEȘTE ȘI PSD propune legalizarea canabisului pentru uzul medicinal în România

Costurile estimate pentru aplicarea unui astfel de program se ridică la circa 5,5 milioane de euro/an și vor fi alocate din bugetul MADR și cel al Ministerului Muncii și Justiției Sociale, scrie Agerpres.

De asemenea, în cadrul același program dedicat sectorul pescăresc, se prevede promovarea unui program intitulat "Tânărul pescar" care constă în sprijinul pescarilor cu vârsta până la 40 ani.

O altă măsură de sprijin în acest sector vizează darea în folosință gratuită a terenurilor necesare pentru realizarea de adăposturi pescărești și standardizarea adăposturilor pescărești.

viewscnt
Afla mai multe despre
pescari
ministerul agriculturii și dezvoltării rurale