România este al șaptelea producător de leguminoase din Uniunea Europeană

România este al șaptelea producător de leguminoase din Uniunea Europeană
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 feb 2020

Producția totală de leguminoase (mazăre, fasole, lupin, năut și linte) a Uniunii Europene a fost de 4,11 milioane tone în 2018, iar suprafața totală alocată acestor culturi a fost de 2,17 milioane hectare, adică o suprafață puțin mai mică decât cea a insulei Sardinia, arată datele publicate luni de Eurostat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Statele membre UE cu cea mai mare producție de leguminoase în 2018 au fost Franța (840.000 de tone), Spania (690.000 de tone), Polonia (460.000 de tone), Germania (400.000 de tone) și Lituania (380.000 de tone). Împreună, aceste cinci țări, au fost responsabile pentru 67% din producția totală de leguminoase a UE în 2018, scrie Agerpres.

ANALIZĂ PROFIT TV Săptămână excelentă pentru bursele importante, ”The Dollar is King” iar leul se ține tare CITEȘTE ȘI ANALIZĂ PROFIT TV Săptămână excelentă pentru bursele importante, ”The Dollar is King” iar leul se ține tare

După primele cinci state urmează Italia cu o producție de leguminoase de 219.000 de tone în 2018, România cu o producție de 191.000 de tone, Grecia (181.000 de tone) și Bulgaria (122.000 de tone).

În cazul României, datele Eurostat arată că producția de leguminoase variază semnificativ de la un an la altul. Dacă în anul 2016 producția de leguminoase a României a fost de aproximativ 99.000 de tone, în 2017 s-a triplat până la 301.000 de tone, pentru ca în 2018 să scadă la 191.000 de tone, iar în 2019 a crescut până la 265.000 de tone.

viewscnt
Afla mai multe despre
leguminoase
eurostat