Un focar de pestă porcină africană confirmat într-o gospodărie din Satu-Mare

Un focar de pestă porcină africană confirmat într-o gospodărie din Satu-Mare
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 ian 2018

Autoritățile au confirmat, vineri, existența unui focar de pestă porcină africană într-o gospodărie din comuna Micula, județul Satu-Mare, anunțând mai multe măsuri pentru prevenirea extinderii bolii, între care sacrificarea celor 13 porci din gospodăria afectată. Președintele Autorității Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu, va merge la Bruxelles pentru a discuta cu reprezentanții Comisiei Europene termenii în care se va adopta decizia privind zona aflată sub restricții, măsurile care trebuie respectate de România și perioada pentru care acestea vor fi aplicate, potrivit ANSVSA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit unui comunicat de presă remis, vineri, de Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), specialiștii din Satu-Mare au diagnosticat, în 10 ianuarie, porcii dintr-o gospodărie din comuna Micula ca fiind afectați de pestă africană, iar probele biologice prelevate au fost trimise în aceeași zi la Laboratorul Național de Referință din cadrul Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală, confirmându-se a doua zi suspiciunea, scrie News.ro.

“Imediat ce DSVSA Satu-Mare a fost notificată despre apariția de cazuri de îmbolnăvire a unor porci dintr-o gospodărie din comuna Micula, suspicionându-se prezența pestei porcine africane, au fost impuse restricții de miscare a animalelor și au fost prelevate probe pentru analize”, precizează ANSVSA.

Tranzacție: Grupul Angst a preluat pachetul majoritar al fabricii SALSI din Sinaia, care deține 15% din cota de piață a Salamului de Sibiu. Vânzările de salam au crescut după ce a fost înregistrat în UE și au venit bani CITEȘTE ȘI Tranzacție: Grupul Angst a preluat pachetul majoritar al fabricii SALSI din Sinaia, care deține 15% din cota de piață a Salamului de Sibiu. Vânzările de salam au crescut după ce a fost înregistrat în UE și au venit bani

Conform procedurilor, Centrul Local de Combatere a Bolilor și DSVSA Satu-Mare au luat mai multe măsuri de prevenire și extinderii bolii, între care uciderea celor 13 porci domestici din gospodăria afectată, cadavrele fiind incinerate. De asemenea, s-a făcut dezinfecția gospodăriei, a spațiilor în care stau animalele, a aleilor, a perimetrelor și a obiectelor potențial contaminate. A mai fost făcut recensământul porcilor din vecinătatea gospodăriei afectate și au fost stabilite o zonă de protecție și de supraveghere în jurul focarului.

ANSVSA mai spune că a notificat structurile abilitate de la nivel național și din cadrul Uniunii Europeane, precum și Organizația Mondială a Sănătății Animalelor, despre confirmarea acestui focar de pestă porcină africană pe teritoriul României.

În 14 ianuarie, președintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, va merge la Bruxelles pentru a discuta cu reprezentanții Comisiei Europene termenii în care se va adopta decizia privind zona aflată sub restricții, măsurile care trebuie respectate de România și perioada pentru care acestea vor fi aplicate.

“Reamintim că, în această zonă va fi interzisă mișcarea suinelor domestice, a produselor și a subproduselor, a materialului seminal, ovulelor și embrionilor provenite de la acestea”, mai arată comunicatul ANSVSA.

viewscnt
Afla mai multe despre
pesta porcina
ansvsa