VIDEO ONU cere fonduri împotriva invaziei de lăcuste care consumă într-o zi cât toată populația Kenyei

VIDEO ONU cere fonduri împotriva invaziei de lăcuste care consumă într-o zi cât toată populația Kenyei
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 feb 2020

ONU a cerut luni donatorilor să urgenteze deblocarea unor fonduri pentru a frâna în Africa de Est invazia de lăcuste, insecte care se deplasează în roiuri "de mărimea Manhattanului" și care sunt capabile să mănânce într-o singură zi cât consumă întreaga populație a Kenyei, informează EFE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Insectele au sosit în estul Africii din deșertul din Peninsula Arabică, unde trecerea mai multor cicloane tropicale în ultimii ani a creat condiții propice reproducerii lăcustelor. Noi furtuni în țările africane au complicat și mai mult situația, fără precedent în ultimii 25 de ani, potrivit ONU, scrie Agerpres.

Milioane de păsări din fermele chineze riscă să moară de foame, mare parte din țară fiind blocată din cauza epidemiei CITEȘTE ȘI Milioane de păsări din fermele chineze riscă să moară de foame, mare parte din țară fiind blocată din cauza epidemiei

Un expert în invazii de lăcuste al FAO, Keith Cressman, a explicat că acestea se deplasează în roiuri uriașe, formate din sute de milioane de insecte, și că, dacă nu se acționează acum, s-ar putea extinde în alte zone, inclusiv în nordul Africii și sud-vestul Asiei.

"Imaginați-vă un roi care acoperă întregul Manhattan, de la sud la nord. Iar acesta este doar un roi de mărime medie, nu unul foarte mare", a avertizat el

Potrivit expertului, într-o singură zi, un roi de acest fel poate consuma tot atâta hrană cât întreaga populație a Kenyei, țară cu 53 de milioane de locuitori.

viewscnt
Afla mai multe despre
lacuste
kenya
onu