ANALIZĂ Cele mai mari 23 de orașe ale României vor atrage spații de retail de 500.000 metri pătrați în următorii trei ani

ANALIZĂ Cele mai mari 23 de orașe ale României vor atrage spații de retail de 500.000 metri pătrați în următorii trei ani
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 sep 2017

Stocul spațiilor moderne de retail din cele mai mari 23 de orașe ale României, cu o populație de peste 90.000 de locuitori fiecare, va crește în următorii trei ani cu aproximativ 500.000 de metri pătrați, activitatea de dezvoltare cea mai pronunțată fiind concentrată în București și orașele din centrul și vestul țării, precum Brașov, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În condițiile în care o parte dintre aceste orașe sunt deja acoperite de spații de retail modern, raportat la puterea de cumpărare actuală, dezvoltări noi sunt anunțate doar în 12 dintre orașele analizate, mare parte dintre acestea având o densitate a spațiilor comerciale moderne per cap de locuitor sub media marilor orașe, potrivit unei analize a firmei Cushman & Wakefield Echinox.

ANALIZĂ Cele mai mari 23 de orașe ale României vor atrage spații de retail de 500.000 metri pătrați în următorii trei ani

Cele 23 de orașe au în prezent un stoc de retail de aproape 3,4 milioane de metri pătrați la o populație de 6,3 milioane de locuitori, corespunzând unei densități medii de 534 de metri pătrați/ 1.000 de locuitori. Prin completarea noilor proiecte anunțate, densitatea medie va crește cu 15%, până la 614 metri pătrați/ 1.000 de locuitori.

Fribourg Digital, fond de investiții controlat de fostul premier al Republicii Moldova Ion Sturza, anunță prima finanțare: un start-up de marketing digital CITEȘTE ȘI Fribourg Digital, fond de investiții controlat de fostul premier al Republicii Moldova Ion Sturza, anunță prima finanțare: un start-up de marketing digital

Orașele cu cel mai ridicat nivel al spațiilor de retail planificate sunt București (122.000 metri pătrați) și Timișoara (78.000 metri pătrați), urmate de Brașov (58.000 metri pătrați), Sibiu (53.000 metri pătrați) și Târgu Mureș (50.000 metri pătrați).

În ceea ce privește cea mai mare creștere procentuală a stocului și a densității, pe primele locuri se situează Râmnicu Vâlcea (187%), Satu Mare (87%), Sibiu (67%), Târgu Mureș (58%) și Brașov (43%).

„Marile orașe, în special centrele universitare, care atrag investiții și locuitori din alte zone ale țării, continuă să fie o prioritate pentru marii dezvoltatori de spații de retail, care caută de cele mai multe ori să vină cu proiecte complementare ca zone și ca mix de magazine și servicii. Piața este dinamică, majoritatea retailerilor înregistrează creșteri ale vânzărilor de două cifre, iar varfurile de consum sunt vizibile cel mai adesea în marile orașe”, a declarat Bogdan Marcu, Partner, Retail Agency.

viewscnt
Afla mai multe despre
spatii de retail
cushman & wakefield echinox