Artmark Historical Estate, companie din grupul Artmark specializată în valorificarea și reintroducerea în circuitul rezidențial și turistic-cultural a monumentelor istorice și de artă din România, a numit-o pe Monica Barbu, ex Managing Partner MNB Retail, în postul de CEO al companiei.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Monica Barbu îl va înlocui pe Constantin Prisecaru, care a preluat poziția de Managing Partner.
Monica Barbu are o experiență de circa 20 de ani pe piața imobiliară, care include poziții precum Director al Departamentului de Retail din cadrul Colliers International România și Partener fondator și Vicepreședinte al The Advisers / Knight Frank.
Pe lângă rolul de management, Monica Barbu a acordat consultanță unor retaileri precum Cora, Dedeman, Zara, Marks & Spencer, KFC, Cinema City, Billa, New Yorker, Philipp Plein, Debenhams, Gameworld, Altex, Hervis, Sephora, Victoria 46, Diesel, dar și unor proprietari și dezvoltatori precum Anchor Grup, Immofinanz, Sonae Sierra, GTC, Mivan, Societatea Companiilor Hoteliere Grand, Benevo, Plaza Centers.