Acțiunile Fiat Chrysler au scăzut drastic, după acuzațiile privind fasificarea vânzărilor

Acțiunile Fiat Chrysler au scăzut drastic, după acuzațiile privind fasificarea vânzărilor
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 14 ian 2016

Acțiunile Fiat Chrysler Automobiles (FCA) au scăzut astăzi cu peste 10% la bursa de la Milano, după apariția unor informații privind falsificarea numărului de mașini vândute în Statele Unite de către producătorul auto, transmite MarketWatch.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ca urmare a declinului accentaut, acțiunile FCA au fost suspendate în mai multe rânduri de la tranzacționare la Milano. În partea a doua a ședinței de tranzacționare, titluri companiei au urcat ușor și erau în scăderea cu circa 7% față de referință în jurul orei 16:30.

Potrivit Automotive News, doi dealeri auto din Chicago au intentat un proces împotriva Fiat Chrysler, acuzând grupul că a ”umflat” datele referitoare la vânzările lunare, în complicitate cu unii dealeri.

Ferrari a finalizat separarea de Fiat Chrysler CITEȘTE ȘI Ferrari a finalizat separarea de Fiat Chrysler


Astfel, grupul auto ar fi oferit sume importante de bani unor dealeri pentru a raporta vânzări peste cele reale, urmând ca, după publicarea rezultatelor, să fie făcute unele corecții.

Potrivit surselor Automotive News, oficialii companiei ar fi știut despre nereguli și ar fi recompensat dealerii pentru atingerea țintelor de vânzări, chiar dacă obiectivele au fost respectate cu ajutorul unei înșelătorii.

Un purtător de cuvânt al Fiat Chrysler în SUA a refuzat să comenteze, argumentând că producătorul auto nu a fost anunțat oficial despre acuzațiile care i se aduc.

Vânzările Fiat au crescut anul trecut cu 7% pe piața americană, depășind 2 milioane de unități, potrivit datelor raportate de companie.

Scăderea de astăzi vine după ce acțiunile Fiat Chrysler au pierdut săptămâna trecută peste o treime din valoare la bursa din Milano, când producătorul de automobile de lux Ferrari a anunțat finalizarea procesului de separare de grupul auto.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
fiat
fiat chrysler
actiuni
automotive news
milano