Airbus ar putea testa un prototip de mașină zburătoare până la finele anului

Airbus ar putea testa un prototip de mașină zburătoare până la finele anului
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 16 ian 2017

Airbus ar putea testa un prototip de mașină zburătoare autonomă până la finele anului, a estimat luni șeful grupului european, precizând că vehiculele aeriene ar putea reprezenta soluția decongestionării traficului urban.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Grupul a înființat anul trecut o divizie specială, denumită Urban Air Mobility, care explorează mai multe concepte de vehicule zburătoare, destinate atât transportului de persoane, cât și de mărfuri. Unul dintre conceptele vizate, proiectul Vahana, se află în fază experimentală și ar putea fi testat până la finalul anului.

Automobilul zburător va putea transporta o singură persoană și, pe viitor, ar putea fi comandat cu ajutorul unei aplicații de mobil, de genul celei utilizate de clienții Uber.

Parlamentul European votează luna viitoare dacă roboții vor putea fi considerați persoane electronice CITEȘTE ȘI Parlamentul European votează luna viitoare dacă roboții vor putea fi considerați persoane electronice

"Tratăm acest proiect cu foarte mare seriozitate (…) avem mijloacele tehnologice necesare pentru a muta transportul urban deasupra pământului", a spus directorul general al Airbus, Tom Enders, citat de Reuters.

Prezent la o conferință tech în Munchen, șeful Airbus a estimat că Vahana ar putea efectua un zbor demonstrativ până în decembrie. Pe lângă avantajul decongestionării traficului din marile aglomerații urbane, trecerea la automobilele zburătoare s-ar reflecta și în costuri mai scăzute cu infrastructura rutieră, a apreciat Enders.

viewscnt
Afla mai multe despre
airbus
masina zburatoare
prototip
teste
tom enders