Airbus se oferă să asambleze avionul Eurofighter în Elveția, pentru a obține un contract de 6 miliarde de franci elvețieni în domeniul apărării

Airbus se oferă să asambleze avionul Eurofighter în Elveția, pentru a obține un contract de 6 miliarde de franci elvețieni în domeniul apărării
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 iun 2021

Airbus s-a oferit să asambleze avionul Eurofighter în Elveția, pentru a obține din partea Bernei un contract de 6 miliarde de franci elvețieni în domeniul apărării, a declarat un director pentru vânzări al grupului, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Germania, Italia, Spania și Marea Britanie, care produc avionul de luptă Eurofighter, au oferit, de asemenea, Bernei o cooperare politică extinsă în cazul în care vor câștiga licitația elvețiană dintre două avioane de vânătoare americane și două europene, care urmează să fie livrate până în 2025, scrie News.ro.

Windows 11 va elimina Internet Explorer CITEȘTE ȘI Windows 11 va elimina Internet Explorer

Cabinetul elvețian urmează să decidă miercuri între Eurofighter, Rafale, produs de grupul francez Dassault, Boeing F / A-18 Super Hornet și Lockheed Martin's F35-A Lightning II, pentru a înlocui avioanele F / A-18 Hornets.

Televiziunea elvețiană a relatat recentcă F-35 a oferit cele mai bune caracteristici tehnice și financiare într-o evaluare elvețiană, dar decizia finală era încă deschisă.

Ziarul SonntagsZeitung l-a citat pe Bernhard Brenner, șef de vânzări la Airbus Defence and Space, spunând că Elveția, care este țară neutră, nu ar trebui să decidă doar prin această evaluare.

"Elementele economice și politice sunt la fel de importante", a spus el.

Ziarul a scris că Airbus a depus un dosar de 700 de pagini numai cu privire la ”compensațiile” economice, referindu-se la tranzacțiile adiacente care întorc costurile contractului către furnizorii locali.

Guvernul este împărțit între cei care sunt în favoarea F-35 și cei care ar prefera un acord european pentru a ajuta la îmbunătățirea relațiilor cu Uniunea Europeană, după ce Elveția a renunțat la un proiect de tratat bilateral după ani de discuții.

Miniștrii Apărării din Germania, Italia, Spania și Marea Britanie au scris anul trecut Bernei oferind nu doar cooperare militară și instruirea, ci și parteneriate în economie, energie, știință, mediu, transport, securitate cibernetică și infrastructură, a declarat Brenner pentru ziar.

Franța a presat Berna să aleagă Rafale, în timp ce președintele SUA, Joe Biden, a discutat despre înțelegerea cu liderii elvețieni, în timp ce s-a aflat luna aceasta la Geneva, pentru a se întâlni cu președintele rus Vladimir Putin.

Ministerul elvețian al Apărării a refuzat să comenteze despre procesul de achiziție a avioanelor de luptă.

viewscnt
Afla mai multe despre
airbus
eurofighter