Alstom a prezentat la București trenul Coradia, cu care se testează liniile modernizate ale CFR SA

Alstom a prezentat la București trenul Coradia, cu care se testează liniile modernizate ale CFR SA
scris 11 oct 2016

Grupul industrial francez Alstom a prezent marți la București trenul bi-modal Coradia Polyvalent, care poate merge și pe linii neelectrificate, parte a contractului de 598 milioane lei (133 milioane euro) semnat în 2014 între CFR SA, compania care administrează infrastructura de cale ferată din România, și asocierea Alstom Transport - Alcatel Lucent România - PAS 97, de reabilitare a semnalizărilor feroviare pe linia Simeria-Sighișoara.

Proiectul, finanțat în proporție de 85% din fonduri europene, constă în lucrări de modernizare pe tronsonul de 170 kilometri Sighișoara-Coșlaru-Simeria, care va fi echipat cu Atlas 200, soluția Alstom pentru semnalizări ERTMS Nivelul 2, scrie News.ro.

Contractul prevede și livrarea unui tren Coradia Polyvalent pentru testarea și măsurarea performanțelor sistemelor instalate.

Potrivit reprezentanților Alstom, acest tren ar putea fi folosit și ca tren de pasageri. Coradia Polyvalent poate circula și pe linii neelectrificate, având și motor diesel, cu o viteză maximă de 160 km/h.

Proiectul reabilitării tronsonului Simeria-Sighișoara face parte din proiectul ”Reabilitarea liniei de cale ferata Brasov - Simeria, componentă a Coridorului IV Pan-European pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, Secțiunea Coșlariu-Sighișoara”.

Lucrările de modernizare, efectuate pe cinci tronsoane, sunt estimate să fie finalizate la finalul anului viitor.

Fostul PR manager Vodafone Romania preia conducerea departamentului marketing și comunicare al Țiriac Auto CITEȘTE ȘI Fostul PR manager Vodafone Romania preia conducerea departamentului marketing și comunicare al Țiriac Auto

Coridorul IV pan-european a fost desemnat de Uniunea Europeană drept e una dintre cele mai importante rute de transport pe calea ferată, facând legătura între Germania și Turcia, cu trecere prin Cehia, Austria, Ungaria, România și Bulgaria.

Alstom a anunțat recent intrarea în operare a primului centru modern de control al traficului pe calea ferată din România, în stația CFR de la Arad, centru feroviar aflat pe tronsonul Frontieră - Curtici - Arad - Km 614, parte a culoarului Rin-Dunăre, Coridorul IV pan-european, investiție care va duce la creșterea traficului cu cel puțin 25% în zona punctului de frontieră Curtici.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
alstom
coradia