Amazon și General Motors discută o investiție în producătorul de camionete electrice Rivian

Amazon și General Motors discută o investiție în producătorul de camionete electrice Rivian
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 feb 2019

Amazon.com și General Motors (GM) discută despre o investiție în Rivian Automotive, într-un acord care ar evalua producătorul american de camionete electrice la 1-2 miliarde de dolari, au declarat persoane apropiate situației, citate de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Acordul ar conferi Amazon și GM participații minoritare la Rivian, au spus sursele. Investiția ar reprezenta un progres major pentru compania startup din Plymouth, Michigan, care aspiră să fie primul constructor care să ofere compărătorilor o camionetă pickup electrică, scrie News.ro.

Dacă negocierile vor avea succes, acordul ar putea fi anunțat cel mai devreme în această lună, au spus sursele.

VIDEO Pasageri ce urmau să plece la Moscova, răniți în urma prăbușirii unei scări mobile de avion CITEȘTE ȘI VIDEO Pasageri ce urmau să plece la Moscova, răniți în urma prăbușirii unei scări mobile de avion

”Admirăm contribuția Rivian la un viitor cu emisii zero și un viitor cu vehicule exclusiv electrice”, a afirmat GM într-un comunicat, refuzând să comenteze dacă au loc discuții cu Rivian.

Reprezentanții Amazon și Rivian au refuzat să comenteze.

Acordul cu Rivian ar avea loc în timp ce rivalul său mult mai mare, producătorul de automobile electrice Tesla, are încă probleme să își stabilizeze producția și să obțină profituri consistente cu ajutorul producției de serie a automobilului Model 3.

Directorul general al Tesla, Elon Musk, a spus investitorilor, în august anul trecut, că un vehicul pickup electric este ”probabil favoritul meu pentru viitorul produs” al companiei, dar a vorbit doar în general despre o posibilă lansare, afirmând că se va întâmpla ”imediat după” lansarea automobilului Model Y, a cărui producție ar trebui să înceapă în 2020.

Rivian intenționează să înceapă vânzarea camionetei R1T, prezentată în noiembrie, în toamna anului 2020. Compania a fost înființată în 2009 de directorul său general R.J. Scaringe.

Rivian intenționează și să se asocieze cu alte companii pentru dezvoltarea de tehnologie autonomă avansată, în loc să o producă pe cont propriu.

Producătorii auto mari, cum este GM, nu au intrat încă pe piața pickup-urilor electrice. Directorul general al GM, Mary Barra, a spus că ”s-a gândit puțin” la dezvoltarea de vehicule pickup electrice.

GM, cel mai mare producător auto american, mizează pe profitul adus de vânzările de camionete pickup convenționale și de SUV-uri în America de Nord pentru finanțarea strategiei de electrificare.

Amazon a investit la rândul său în startup-ul Aurora Innovation, în carul unei runde de finanțare de 530 de milioane de dolari, anunțată săptămâna trecută. Cel mai mare retailer online din lume și-a mărit constant baza de logistică, construind depozite la nivel mondial și încheind acorduri cu Mercedes, precum și cu companii de transport aerian comercial, pentru a contribui la livrările de produse.

Între investitorii actuali ai Rivian se află distribuitorul auto saudit Abdul Latif Jameel (ALJ), Sumitomo Corp of Americas și Standard Chartered Bank. ALJ s-a angajat să asigure o finanțare de aproape 500 de milioane de dolari, Sumitomo a investit o sumă nedezvăluită, iar Standard Chartered a oferit un împrumut de 200 de milioane de dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
amazon
general motors
rivian