Anul începe în forță pentru piața auto din România

Anul începe în forță pentru piața auto din România
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 6 feb 2023

Anul începe în forță pentru piața auto din România, cu o creștere a vânzărilor de vehicule cu aproape o treime, segmentul cel mai consistent, autoturismele, având un avans mai mare de 30%, relevă datele analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Românii au înmatriculat în luna ianuarie 16.206 vehicule, cu 26,99% mai multe decât anul trecut, fiind înregistrat un avans atât la autoturisme, cât și le vehiculele comerciale. Pe segmentul de autoturisme, volumul a fost unul foarte bun, de 12.266 unități, cu 31,37% mai multe decât în ianuarie 2022, iar pe cel de LCV, cele 1.110 unități au depășit cu 21% nivelul din prima lună a anului trecut.

Clasamentul mărcilor are pe primul loc, așa cum era de așteptat, Dacia, cu un volum de 4.574 unități, în creștere cu peste 65% față de anul trecut, iar pe locul al doilea se instalează Renault, cu un număr aproape dublu de autoturisme față de ianuarie 2021, respectiv 1.223. Cel două mărci asiatice care anul trecut au fost lideri, Hyundai și Toyota se află pe locurile următoare cu 765 de autoturisme, în scădere cu 21,6% și, respectiv, în creștere cu 28,1%. VW și Skoda completează clasamentul, cu 626 și 578 de autoturisme înmatriculate, ambele în creștere, iar pe locurile 9 și 10 se află BMW (438) și Suzuki (378 unități).

Detaliile „reechilibrării” Alianței Renault Nissan. Luca de Meo: \ CITEȘTE ȘI Detaliile „reechilibrării” Alianței Renault Nissan. Luca de Meo: "Renault nu renunță la 43%, ci trece de la 0 la 15%. La fel și Nissan”. Mitsubishi, investitor-surpriză în Ampere

Cele mai cumpărate autoturisme din luna ianuarie au fost Dacia Logan, cu 1.499 unități, urmată de Duster, cu 1.076 unități, și Sandero, cu 1060 unități. O surpriză a fost Renault Clio, cu 532 de unități, care a urcat în premieră pe locul patru, depășind Spring, devenind astfel cel mai vândut automobil de import. Modelul electric de la Dacia s-a situat pe locul cinci, iar în urma lui s-a aflat Jogger.

Pe zona de mărci de import, următoarele mașini preferate de români au fost Renault Megane (328 unități), Hyundai Tucson și compacta i30 de la același producător, precum și Toyota Corolla, cu 201 unități.

viewscnt
Afla mai multe despre
inmatriculari romania
piata auto romania
piata auto
inmatriculari europa
inmatriculari dacia