Anunț al armatei americane despre riscul de a contracta COVID-19 în avion

Anunț al armatei americane despre riscul de a contracta COVID-19 în avion
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 oct 2020

Riscul de a contracta COVID-19 într-un avion este foarte scăzut dacă pasagerii poartă mască, potrivit unui studiu realizat la bordul unor aeronave Boeing 767 și 777 și publicat de armata americană, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cercetătorii din cadrul Comandamentului de transporturi al armatei americane (US Transcom) și de la Agenția pentru Proiecte de Cercetări Avansate în Apărare (Darpa) au măsurat, cu ajutorul unor trasori fluorescenți și senzori, volumul de aerosoli contagioși transmiși altor pasageri de către un manechin care simula o persoană infectată ce respira normal, scrie Agerpres.

Pasagerii cei mai expuși, materializați prin senzori, erau în mod evident cei care stăteau fie chiar lângă manechinul "infectat", fie direct în fața sau în spatele lui.

FOTO Mitsubishi a prezentat face-liftul lui Eclipse Cross, cu motorizarea PHEV, pe care europenii o așteaptă în continuare CITEȘTE ȘI FOTO Mitsubishi a prezentat face-liftul lui Eclipse Cross, cu motorizarea PHEV, pe care europenii o așteaptă în continuare

Conform celor aproximativ 300 de teste efectuate la sol și în zbor timp de opt zile la rând în luna august, în cooperare cu compania United Airlines, 99,7% dintre particulele infectate au fost eliminate în 5 minute, înainte de a ajunge la cei mai apropiați pasageri, datorită sistemului de ventilație sofisticat al aparatelor testate.

Dacă propagarea este extinsă la 40 cele mai apropiate locuri de persoana contaminată, reducerea aerosolilor ajunge la 99,99%.

Aceste rezultate i-au determinat pe oficialii din domeniul transportului militar să ajungă la concluzia că, și la capacitate maximă, nivelul de transmitere a virusului a fost zero în timpul celor 12 ore de zbor.

Testele au analizat doar ipoteza unui pasager infectat, plecând de la principiul că toți pasagerii purtau mască în permanență și nu au luat în calcul riscul transmiterii virusului de la un pasager infectat care se deplasa în aeronavă.

Însă, rezultatele sunt "încurajatoare", a declarat responsabilul studiului pentru Transcom, comandantul Joe Pope. "Atât pentru modelul 777, cât și pentru 767, calculele arată că ar fi nevoie de 54 de ore de zbor încontinuu pentru a inhala suficientă încărcătură virală pentru a se îmbolnăvi".

De la apariția pandemiei de COVID-19, armata americană a suspendat majoritatea operațiunilor de deplasare a efectivelor și familiilor acestora, ceea ce a provocat întârzieri în repartizări și relocări.

viewscnt
Afla mai multe despre
avion
masca