Apple ar putea prelua producătorul auto McLaren

Apple ar putea prelua producătorul auto McLaren
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 21 sep 2016

Apple negociază un eventual parteneriat strategic cu producătorul britanic de mașini sport și tehnologie McLaren Technology Group, spun trei surse apropiate negocierilor, citate de Financial Times. Potrivit acestora, cele două companii discută inclusiv varianta unei preluări a McLaren, cunoscută mai ales pentru mașinile de Formula 1, dar deocamdată nu este clar cum vor fi finalizate negocierile.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Sursele au adăugat că discuțiile au început în urmă cu mai multe luni, la inițiativa Apple, care este interesată de tehnologia, portofoliul de brevete și experiența în inginerie ale McLaren.

Apple ar putea plăti între 1 miliard de lire sterline (1,3 miliarde de dolari) și 1,5 miliarde de lire sterline (1,95 miliarde de dolari) pentru McLaren, reprezentând cea mai mare achiziție a gigantului IT de la preluarea Beats Electronics, pentru 3 miliarde de dolari în 2014.

Apple a angajat anul trecut numeroși specialiști la divizia auto care funcționează sub numele de cod Titan, printre care Johann Jungwirth, fost director de cercetare al Mercedes-Benz, și Rónán Ó Braonáin, acesta din urmă fiind recrutat de la Reviver, un start-up american care se ocupă de dezvoltarea primei plăcuțe de înmatriculare electronice din lume.

Apple ar urma să lanseze, cel târziu în 2020, un automobil electric. Potrivit informațiilor disponibile, Apple lucrează în prezent și la dezvoltarea de software pentru mașini autonome.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
mclaren
masini
apple car
financial times
formula 1