Asociațiile de elevi și studenți cer Ministerului Transporturilor să prelungească programul metroului pe timpul nopții

Asociațiile de elevi și studenți cer Ministerului Transporturilor să prelungească programul metroului pe timpul nopții
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 mai 2017

Mai multe asociații și organizații ale elevilor și studenților solicită Ministerului Transporturilor și Metrorex prelungirea programului de funcționare a metroului pe timpul nopții, astfel încât acesta să circule non-stop.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR) și alte 13 organizații studențești și de tineret solicită Ministerului Transporturilor și Societății Comerciale de Transport cu Metroul București „Metrorex” S. A. prelungirea programului de funcționare a rețelei de metrou din București până la un program de funcționare 24/24h (față de 05:00-23:00, în prezent)”, se arată în adresa semnată de reprezentanții asociațiilor.

Aceștia cer și sprijinul Primăriei Capitalei, Ministerului Educației Naționale, Ministerului Turismului și Ministerului Consultării Publice și Dialogului Social, spunând că măsura luată va fi în beneficitul tuturor cetățenilor și turiștilor, scrie News.ro.

Studenții spun că, în prezent, tinerii sunt limitați de posibilitățile de transport după ora 23.00 și nu pot participa la activitățile sociale după această oră, "puțini studenți și tineri având disponibilitatea financiară de a circula cu firme de taximetrie, (...) care de multe ori percep tarife ilegale, mai mari decât prețul real al călătoriei, și nu oferă aceeași siguranță a călătoriei”.

"Prin urmare, dacă rețeaua de metrou ar funcționa non-stop, tinerii vor putea beneficia de mai multe dintre opțiunile socio-culturale existente în oraș, deoarece nu vor mai fi limitați de posibilitățile de transport”, susțin reprezentanții asociațiilor.

Aceștia mai spun că prelungirea programului de funcționare a metroului ar putea fi benefică pentru toți cetățenii, aceștia putând, astfel, să se deplaseze și în timpul nopții.

"În plus, sunt de luat în considerare și aspectele economice, o astfel de modificare a programului de funcționare a metroului putând aduce venituri suplimentare pentru Societatea Comercială de Transport cu Metroul București "Metrorex” S. A., deoarece va crește numărul de utilizatori ai rețelei de metrou, în detrimentul taxiurilor”, mai arată tinerii, adăugând că Bucureștiul ar deveni un oraș mai atractiv inclusiv pentru turiști.

Asociațiile dau exemple din alte țări, unde programul de funcționare a metroului depășește ora 23.00.

Vânzările de iPhone-uri au scăzut în T2 fiscal, acțiunile Apple au scăzut în urma informației CITEȘTE ȘI Vânzările de iPhone-uri au scăzut în T2 fiscal, acțiunile Apple au scăzut în urma informației

"În multe state, programul rețelelor de metrou este mai lung în zilele de weekend, când activitatea socială a cetățenilor pe parcursul nopții este, evident, mai intensă, și nevoia acestora de mobilitate crește”, spun reprezentanții asociațiilor.

Printre organizațiile semnatare se numără Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR), Consiliul Municipal al Elevilor București (CMEB), Organizația Studenților Basarabeni din București (OSB), Asociația Studenților Europeni (AEGEE București), precum și alte organizații studențești și de tineret. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul transporturilor
metrou